Capitolul 1
1. După moartea lui Saul, David, după ce bătuse pe amaleciţi, se întorsese de două zile la Ţiclag.
2. A treia zi, a venit un om din tabăra lui Saul, cu hainele sfâşiate şi cu capul presărat cu ţărână. Când a ajuns în faţa lui David, s-a aruncat cu faţa la pământ şi s-a închinat.
3. David i-a zis: „De unde vii?” Şi el i-a răspuns: „Am scăpat din tabăra lui Israel.”
4. David i-a zis: „Spune-mi, ce s-a întâmplat?” Şi el a răspuns: „Poporul a fugit de pe câmpul de bătaie, şi un mare număr de oameni au căzut şi au pierit; chiar şi Saul şi fiul său Ionatan au murit.”
5. David a zis tânărului care-i aducea aceste veşti: „De unde ştii că Saul şi fiul său Ionatan au murit?”
6. Şi tânărul care-i aducea aceste veşti a răspuns: „Am venit din întâmplare pe muntele Ghilboa; şi Saul stătea rezemat în suliţa lui, şi carele şi călăreţii erau aproape să-l ajungă.
7. Întorcându-se, m-a văzut şi m-a chemat. Eu am zis: „Iată-mă!”
8. Şi el mi-a zis: „Cine eşti?” I-am răspuns: „Eu sunt amalecit.”
9. Şi a zis: „Apropie-te, dar, şi omoară-mă; căci m-a apucat ameţeala, măcar că sunt încă plin de viaţă.”
10. M-am apropiat de el şi l-am omorât, ştiind bine că n-avea să mai rămână cu viaţă în urma înfrângerii. Am luat cununa împărătească de pe capul lui şi brăţara pe care o avea la braţ şi le-am adus aici domnului meu.”
11. David şi-a apucat hainele şi le-a sfâşiat, şi toţi oamenii care erau lângă el au făcut acelaşi lucru.
12. Au jelit, au plâns şi au postit până seara, de durere pentru Saul, pentru fiul său Ionatan, pentru poporul Domnului, fiindcă fuseseră tăiaţi cu sabia.
13. David a zis tânărului care-i adusese aceste veşti: „De unde eşti?” Şi el a răspuns: „Sunt fiul unui străin, unui amalecit.”
14. David i-a zis: „Cum nu ţi-a fost frică să pui mâna pe unsul Domnului şi să-l omori?”
15. Şi David a chemat pe unul din oamenii lui şi a zis: „Apropie-te şi omoară-l!” Omul acela a lovit pe amalecit, care a murit.
16. Şi David i-a zis: „Sângele tău să cadă asupra capului tău, căci gura ta a mărturisit împotriva ta, fiindcă ai zis: „Am omorât pe unsul Domnului!”
17. Iată cântarea de jale pe care a alcătuit-o David pentru Saul şi fiul său Ionatan
18. şi pe care a poruncit s-o înveţe copiii lui Iuda. Este numită cântarea arcului şi se află scrisă în Cartea Dreptului.
19. „Fala ta, Israele, zace ucisă pe dealurile tale! Cum au căzut vitejii!
20. Nu spuneţi lucrul acesta în Gat, nu răspândiţi vestea aceasta în uliţele Ascalonului, ca să nu se bucure fetele filistenilor, ca să nu se laude fetele celor netăiaţi împrejur.
21. Munţi din Ghilboa! Nici rouă, nici ploaie să nu cadă pe voi! Să nu fie pe voi nici câmpii care să dea pârgă pentru darurile de mâncare! Căci acolo au fost aruncate scuturile vitejilor, scutul lui Saul, ca şi când n-ar fi fost uns cu untdelemn.
22. De la sângele celor răniţi, de la grăsimea celor mai voinici, arcul lui Ionatan nu dădea înapoi niciodată, şi sabia lui Saul nu se învârtea niciodată în vânt.
23. Saul şi Ionatan, care s-au plăcut şi s-au iubit în timpul vieţii lor, n-au fost despărţiţi nici la moarte; erau mai uşori decât vulturii, mai tari decât leii.
24. Fiicele lui Israel! Plângeţi pe Saul, care vă îmbrăca în stacojiu şi alte podoabe, care vă punea găteli de aur pe hainele voastre!
25. Cum au căzut vitejii în mijlocul luptei! Cum a murit Ionatan pe dealurile tale!
26. Mă doare după tine, frate Ionatane! Tu erai plăcerea mea; dragostea ta pentru mine era minunată: mai presus de dragostea femeiască.
27. Cum au căzut vitejii! Cum li s-au pierdut armele!”

Capitolul 2
1. După aceea, David a întrebat pe Domnul: „Să mă sui în vreuna din cetăţile lui Iuda?” Domnul i-a răspuns: „Suie-te.” David a zis: „Unde să mă sui?” Şi Domnul a răspuns: „La Hebron.”
2. David s-a suit acolo, cu cele două neveste ale sale: Ahinoam din Izreel şi Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal.
3. David a luat cu el şi pe oamenii care erau la el, pe fiecare cu casa lui; şi au locuit în cetăţile Hebronului.
4. Bărbaţii lui Iuda au venit şi au uns acolo pe David ca împărat peste casa lui Iuda. Au dat de ştire lui David că oamenii din Iabesul Galaadului au îngropat pe Saul.
5. David a trimis nişte soli oamenilor din Iabesul Galaadului să le spună: „Binecuvântaţi să fiţi de Domnul, fiindcă aţi arătat astfel bunăvoinţă faţă de Saul, stăpânul vostru, şi l-aţi îngropat!
6. Şi acum, Domnul să vă arate bunătate şi credincioşie! Vă voi face şi eu bine, pentru că v-aţi purtat astfel.
7. Să vi se întărească mâinile şi fiţi viteji; căci stăpânul vostru Saul a murit, şi pe mine m-a uns casa lui Iuda împărat peste ea.”
8. Însă Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirii lui Saul, a luat pe Iş-Boşet, fiul lui Saul, şi l-a trecut la Mahanaim.
9. L-a pus împărat peste Galaad, peste gheşuriţi, peste Izreel, peste Efraim, peste Beniamin, peste tot Israelul.
10. Iş-Boşet, fiul lui Saul, era în vârstă de patruzeci de ani, când s-a făcut împărat al lui Israel, şi a domnit doi ani. Numai casa lui Iuda a rămas lipită de David.
11. Timpul cât a domnit David la Hebron peste casa lui Iuda a fost de şapte ani şi şase luni.
12. Abner, fiul lui Ner, şi oamenii lui Iş-Boşet, fiul lui Saul, au ieşit din Mahanaim ca să meargă asupra Gabaonului.
13. Ioab, fiul Ţeruiei, şi oamenii lui David, au pornit şi ei. S-au întâlnit la iazul din Gabaon şi s-au oprit unii dincoace de iaz, şi ceilalţi dincolo.
14. Abner a zis lui Ioab: „Să se scoale tinerii aceştia şi să se bată înaintea noastră!” Ioab a răspuns: „Să se scoale!”
15. S-au sculat şi au înaintat în acelaşi număr, doisprezece din Beniamin, pentru Iş-Boşet, fiul lui Saul; şi doisprezece inşi ai lui David.
16. Fiecare, apucând pe potrivnicul lui de cap, i-a împlântat sabia în coastă, şi au căzut toţi deodată. Şi locul acela de lângă Gabaon s-a numit Helcat-Haţurim.
17. În ziua aceea a fost o luptă foarte aprigă, în care Abner şi bărbaţii lui Israel au fost bătuţi de oamenii lui David.
18. Acolo se aflau cei trei fii ai Ţeruiei: Ioab, Abişai şi Asael. Asael era iute de picioare, ca o căprioară de câmp:
19. el a urmărit pe Abner, fără să se abată la dreapta sau la stânga.
20. Abner s-a uitat înapoi şi a zis: „Tu eşti Asael?” Şi el a răspuns: „Eu.”
21. Abner i-a zis: „Abate-te la dreapta sau la stânga, pune mâna pe unul din tinerii aceştia şi ia-i armele.” Dar Asael n-a vrut să se abată dinapoia lui.
22. Abner a zis iarăşi lui Asael: „Abate-te dinapoia mea; pentru ce să te lovesc şi să te trântesc la pământ? Cum voi ridica apoi faţa înaintea fratelui tău Ioab?”
23. Şi Asael n-a vrut să se abată. Atunci Abner l-a lovit în pântece cu capătul de jos al suliţei, şi suliţa a ieşit pe dinapoi. A căzut şi a murit pe loc. Toţi cei ce ajungeau în locul unde căzuse Asael mort se opreau.
24. Ioab şi Abişai au urmărit pe Abner. Şi, la asfinţitul soarelui, au ajuns la coasta Ama, care este în dreptul Ghiahului, pe drumul care duce în pustiul Gabaonului.
25. Fiii lui Beniamin s-au adunat în urma lui Abner, au făcut o ceată şi s-au oprit pe vârful unui deal.
26. Abner a chemat pe Ioab şi a zis: „Oare mereu are să sfâşie sabia? Nu ştii că la sfârşit va fi amar? Până când vei pregeta să spui poporului să nu mai urmărească pe fraţii lui?”
27. Ioab a răspuns: „Viu este Dumnezeu, că, dacă n-ai fi vorbit, poporul n-ar fi încetat până mâine dimineaţă să urmărească pe fraţii lui.”
28. Şi Ioab a sunat din trâmbiţă, şi tot poporul s-a oprit; n-au mai urmărit pe Israel şi nici nu s-au mai bătut.
29. Abner şi oamenii lui au mers toată noaptea în câmpie; au trecut Iordanul, au străbătut în întregime Bitronul şi au ajuns la Mahanaim.
30. Ioab s-a întors de la urmărirea lui Abner şi a adunat tot poporul: lipseau nouăsprezece inşi din oamenii lui David şi Asael.
31. Dar oamenii lui David omorâseră trei sute şaizeci de inşi din bărbaţii lui Beniamin şi ai lui Abner.
32. Au luat pe Asael şi l-au îngropat în mormântul tatălui său, la Betleem. Ioab şi oamenii lui au mers toată noaptea şi li s-au revărsat zorile în Hebron.

Capitolul 3
1. Războiul a ţinut mult între casa lui Saul şi casa lui David. David era tot mai tare, şi casa lui Saul mergea slăbind.
2. Lui David i s-au născut fii la Hebron. Întâiul lui născut a fost Amnon, din Ahinoam din Izreel;
3. al doilea, Chileab, din Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal; al treilea, Absalom, fiul Maachei, fata lui Talmai, împăratul Gheşurului;
4. al patrulea, Adonia, fiul Hagitei; al cincilea, Şefatia, fiul Abitalei;
5. şi al şaselea, Itream, din Egla, nevasta lui David. Aceştia i s-au născut lui David la Hebron.
6. În timpul războiului dintre casa lui Saul şi casa lui David, Abner a ţinut cu tărie la casa lui Saul.
7. Dar Saul avusese o ţiitoare, numită Riţpa, fata lui Aiia. Şi Iş-Boşet a zis lui Abner: „Pentru ce ai intrat la ţiitoarea tatălui meu?”
8. Abner s-a mâniat foarte rău de cuvintele lui Iş-Boşet şi a răspuns: „Oare cap de câine sunt eu şi ţin cu Iuda? Eu dau astăzi dovadă de bunăvoinţă faţă de casa tatălui tău, Saul, faţă de fraţii şi prietenii lui, nu te-am dat în mâinile lui David, şi astăzi îmi bagi vină pentru un păcat făcut cu femeia aceasta?
9. Dumnezeu să pedepsească cu toată asprimea pe Abner, dacă nu voi face cum a jurat Domnul lui David,
10. când i-a spus că împărăţia va fi luată de la casa lui Saul şi că scaunul de domnie al lui David va fi ridicat peste Israel şi peste Iuda, de la Dan până la Beer-Şeba.”
11. Iş-Boşet n-a îndrăznit să mai răspundă o vorbă lui Abner, pentru că se temea de el.
12. Abner a trimis soli la David, să-i spună din partea lui: „A cui este ţara? Fă legământ cu mine, şi mâna mea te va ajuta să întorci la tine pe tot Israelul.”
13. El a răspuns: „Bine! voi face legământ cu tine, dar îţi cer un lucru: să nu-mi vezi faţa decât dacă-mi vei aduce mai întâi pe Mical, fata lui Saul, când vei veni la mine.”
14. Şi David a trimis soli lui Iş-Boşet, fiul lui Saul, să-i spună: „Dă-mi pe nevasta mea Mical, cu care m-am logodit pentru o sută de prepuţuri de la filisteni.”
15. Iş-Boşet a trimis s-o ia de la bărbatul ei, Paltiel, fiul lui Laiş.
16. Şi bărbatul ei a mers după ea plângând până la Bahurim. Atunci Abner i-a zis: „Pleacă şi întoarce-te!” Şi el s-a întors.
17. Abner a stat de vorbă cu bătrânii lui Israel şi le-a zis: „Odinioară voi doreaţi să aveţi împărat pe David;
18. puneţi-l acum, căci Domnul a zis despre el: „Prin robul Meu David voi izbăvi pe poporul Meu, Israel, din mâna filistenilor şi din mâna tuturor vrăjmaşilor lui.”
19. Abner a vorbit şi lui Beniamin şi s-a dus să spună în auzul lui David la Hebron ce hotărâse Israel şi toată casa lui Beniamin.
20. A ajuns la David, în Hebron, însoţit de douăzeci de oameni; şi David a dat un ospăţ în cinstea lui Abner şi a celor care erau cu el.
21. Abner a zis lui David: „Mă voi scula şi voi pleca să strâng tot Israelul la domnul meu, împăratul, ca să facă legământ cu tine şi să domneşti în totul după dorinţa ta.” David a dat drumul lui Abner, care a plecat în pace.
22. Ioab şi oamenii lui David s-au întors de la urmărirea unei cete şi au adus cu ei o mare pradă. Abner nu mai era la David, în Hebron, căci David îi dăduse drumul şi plecase în pace.
23. Când a venit Ioab cu toată ceata lui i s-a spus: „Abner, fiul lui Ner, a venit la împărat, care i-a dat drumul şi s-a dus în pace.”
24. Ioab s-a dus la împărat şi a zis: „Ce ai făcut? Abner a venit la tine; pentru ce i-ai dat drumul şi l-ai lăsat să plece?
25. Tu cunoşti pe Abner, fiul lui Ner! A venit să te înşele, ca să-ţi pândească paşii şi să ştie tot ce faci.”
26. Şi Ioab, după ce a plecat de la David, a trimis pe urmele lui Abner nişte soli care l-au adus înapoi de la fântâna fără apă, Sira: David nu ştia nimic.
27. Când s-a întors Abner la Hebron, Ioab l-a tras deoparte în mijlocul porţii, ca să-i vorbească în taină, şi l-a lovit acolo în pântece şi l-a omorât, ca să răzbune moartea fratelui său Asael.
28. David a aflat apoi şi a zis: „Nevinovat sunt eu şi împărăţia mea pe vecie, înaintea Domnului, de sângele lui Abner, fiul lui Ner.
29. Sângele acesta să cadă asupra lui Ioab şi asupra întregii case a tatălui său! Întotdeauna să fie în casa lui Ioab cineva atins de o scurgere de sămânţă sau de lepră, sau care să se reazeme în cârjă, sau să cadă ucis de sabie, sau să ducă lipsă de pâine!”
30. Astfel Ioab şi fratele său Abişai au omorât pe Abner, pentru că omorâse pe fratele lor Asael în lupta de la Gabaon.
31. David a zis lui Ioab şi întregului popor care era cu el: „Rupeţi-vă hainele, încingeţi-vă cu saci şi bociţi-vă înaintea lui Abner!” Şi împăratul David mergea în urma sicriului.
32. Au îngropat pe Abner la Hebron. Împăratul a ridicat glasul şi a plâns la mormântul lui Abner, şi tot poporul plângea.
33. Împăratul a făcut următoarea cântare de jale pentru Abner şi a zis: „Să moară Abner cum moare un mişel?
34. N-aveai nici mâinile legate, nici picioarele puse în lanţuri. Ai căzut cum cade cineva înaintea celor răi!” Şi tot poporul a plâns şi mai mult după Abner.
35. Tot poporul s-a apropiat de David ca să-l facă să mănânce ceva, cât era încă ziuă; dar David a jurat, zicând: „Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea, dacă voi gusta pâine sau altceva înainte de apusul soarelui!”
36. Lucrul acesta a fost cunoscut şi plăcut la tot poporul; toţi au găsit că era bine ce făcuse împăratul.
37. Tot poporul şi tot Israelul au înţeles în ziua aceea că Abner, fiul lui Ner, nu fusese ucis din porunca împăratului.
38. Împăratul a zis slujitorilor săi: „Nu ştiţi că o căpetenie, un om mare, a căzut astăzi în Israel?
39. Eu sunt încă slab, măcar că am primit ungerea împărătească; şi oamenii aceştia, fiii Ţeruiei, sunt prea puternici pentru mine. Domnul să răsplătească după răutatea lui celui ce a făcut răul!”

Capitolul 4
1. Când a auzit fiul lui Saul că Abner a murit la Hebron, mâinile i-au rămas fără putere, şi tot Israelul s-a înspăimântat.
2. Fiul lui Saul avea doi capi peste cetele de război, dintre care unul se numea Baana, iar altul Recab; erau fiii lui Rimon din Beerot, dintre fiii lui Beniamin. – Căci Beerot era privit ca făcând parte din Beniamin,
3. şi beerotiţii fugiseră la Ghitaim, unde au locuit până în ziua de azi. –
4. Ionatan, fiul lui Saul, avea un fiu olog de picioare şi în vârstă de cinci ani, când a venit din Izreel vestea morţii lui Saul şi a lui Ionatan; doica lui l-a luat şi a fugit, şi fiindcă se grăbea să fugă, a căzut şi a rămas olog; numele lui era Mefiboşet.
5. Şi fiii lui Rimon din Beerot, Recab şi Baana, s-au dus în timpul zădufului zilei în casa lui Iş-Boşet, care îşi făcea somnul de amiază.
6. Au pătruns până în mijlocul casei, dându-se drept negustori de grâu, şi l-au lovit în pântece; apoi Recab şi Baana, fratele său, au scăpat.
7. Au intrat în casă, pe când el era culcat pe pat în odaia lui de dormit, l-au lovit, l-au omorât şi i-au tăiat capul. I-au luat capul şi au mers toată noaptea prin câmpie.
8. Au adus capul lui Iş-Boşet la David, în Hebron, şi au zis împăratului: „Iată capul lui Iş-Boşet, fiul lui Saul, vrăjmaşul tău, care voia să-ţi ia viaţa; Domnul răzbună azi pe împărat, domnul meu, împotriva lui Saul şi împotriva neamului lui.”
9. David a răspuns lui Recab şi lui Baana, fratele său, fiii lui Rimon din Beerot: „Viu este Domnul care m-a izbăvit din orice primejdie,
10. că pe cel ce a venit să-mi spună: „Iată, Saul a murit”, şi care credea că-mi aduce o veste bună, l-am prins şi l-am omorât la Ţiclag, ca să-l răsplătesc pentru ştirea lui;
11. şi când nişte răi au ucis pe un om nevinovat în casa lui şi în patul lui, cu cât mai mult îi voi cere sângele din mâinile voastre şi vă voi nimici de pe pământ.”
12. Şi David a poruncit oamenilor lui să-i omoare; le-au tăiat mâinile şi picioarele,şi i-au spânzurat la marginea iazului din Hebron. Au luat apoi capul lui Iş-Boşet şi l-au îngropat în mormântul lui Abner, la Hebron.

Capitolul 5
1. Toate seminţiile lui Israel au venit la David, în Hebron, şi au zis: „Iată că noi suntem os din oasele tale şi carne din carnea ta.
2. Chiar odinioară când Saul era împăratul nostru, tu povăţuiai şi strângeai pe Israel. Domnul ţi-a zis: „Tu vei paşte pe poporul Meu, Israel, şi vei fi căpetenia lui Israel.”
3. Astfel toţi bătrânii lui Israel au venit la împărat, în Hebron, şi împăratul David a făcut legământ cu ei la Hebron, înaintea Domnului. Şi au uns pe David împărat peste Israel.
4. David era în vârstă de treizeci de ani când s-a făcut împărat şi a domnit patruzeci de ani.
5. La Hebron a domnit peste Iuda şapte ani şi şase luni, şi la Ierusalim a domnit treizeci şi trei de ani peste tot Israelul şi Iuda.
6. Împăratul a mers cu oamenii lui asupra Ierusalimului, împotriva iebusiţilor, locuitorii ţării. Ei au zis lui David: „Să nu intri aici, căci şi orbii şi ologii ţi se vor împotrivi!” Prin aceasta voiau să spună că David nu va intra cu niciun chip aici.
7. Dar David a pus mâna pe cetăţuia Sionului: aceasta este cetatea lui David.
8. David zisese în ziua aceea: „Oricine va bate pe iebusiţi să arunce în canal pe şchiopii şi pe orbii aceia care sunt vrăjmaşii lui David.” – De aceea se zice: „Orbul şi şchiopul să nu intre în Casa Domnului.” –
9. David s-a aşezat în cetăţuie, pe care a numit-o cetatea lui David. A făcut întărituri de jur împrejur, în afară şi înăuntrul lui Milo.
10. David ajungea tot mai mare, şi Domnul Dumnezeul oştirilor era cu el.
11. Hiram, împăratul Tirului, a trimis soli lui David, şi lemn de cedru, şi tâmplari şi cioplitori de piatră, care au zidit o casă lui David.
12. David a cunoscut că Domnul îl întărea ca împărat al lui Israel şi că-i ridica împărăţia din pricina poporului Său, Israel.
13. David şi-a mai luat ţiitoare şi neveste din Ierusalim, după ce a venit din Hebron, şi i s-au născut iarăşi fii şi fiice.
14. Iată numele celor ce i s-au născut la Ierusalim: Şamua, Şobab, Natan, Solomon,
15. Ibhar, Elişua, Nefeg, Iafia,
16. Elişama, Eliada şi Elifelet.
17. Filistenii au aflat că David fusese uns împărat peste Israel şi s-au suit toţi să-l caute. David, căruia i s-a dat de ştire, s-a coborât în cetăţuie.
18. Filistenii au venit şi s-au răspândit în Valea Refaim.
19. David a întrebat pe Domnul: „Să mă sui împotriva filistenilor? Îi vei da în mâinile mele?” Şi Domnul a zis lui David: „Suie-te, căci voi da pe filisteni în mâinile tale.”
20. David a venit la Baal-Peraţim, unde i-a bătut. Apoi a zis: „Domnul a risipit pe vrăjmaşii mei dinaintea mea, ca nişte ape care se rup.” De aceea s-a dat locului aceluia numele Baal-Peraţim.
21. Ei şi-au lăsat idolii acolo, şi David şi oamenii lui i-au luat.
22. Filistenii s-au suit din nou şi s-au răspândit în Valea Refaim.
23. David a întrebat pe Domnul. Şi Domnul a zis: „Să nu te sui; ci ia-i pe la spate şi mergi asupra lor în dreptul duzilor.
24. Când vei auzi un vuiet de paşi în vârfurile duzilor, atunci să te grăbeşti, căci Domnul merge înaintea ta ca să bată oştirea filistenilor.”
25. David a făcut cum îi poruncise Domnul şi a bătut pe filisteni de la Gheba până la Ghezer.

Capitolul 6
1. David a strâns iarăşi pe toţi aleşii lui Israel, în număr de treizeci de mii de oameni.
2. Şi David, cu tot poporul care era cu el, a pornit de la Baale-Iuda, ca să suie de acolo chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului oştirilor care stă între heruvimi deasupra chivotului.
3. Au pus chivotul lui Dumnezeu într-un car nou şi l-au ridicat din casa lui Abinadab, de pe deal; Uza şi Ahio, fiul lui Abinadab, cârmuiau carul cel nou.
4. L-au luat, dar, din casa lui Abinadab, de pe deal; Uza mergea alături de chivotul lui Dumnezeu, şi Ahio mergea înaintea chivotului.
5. David şi toată casa lui Israel cântau înaintea Domnului cu tot felul de instrumente de lemn de chiparos, cu harpe, cu lăute, cu timpane, cu fluiere şi cu ţambale.
6. Când au ajuns la aria lui Nacon, Uza a întins mâna spre chivotul lui Dumnezeu şi l-a apucat, pentru că era să-l răstoarne boii.
7. Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Uza, şi Dumnezeu l-a lovit pe loc pentru păcatul lui, şi a murit acolo lângă chivotul lui Dumnezeu.
8. David s-a întristat că Dumnezeu lovise pe Uza cu o astfel de pedeapsă, rupându-l pe loc. Şi locul acesta a fost numit până în ziua de azi Pereţ-Uza.
9. David s-a temut de Domnul în ziua aceea, şi a zis: „Cum să intre chivotul Domnului la mine?”
10. N-a vrut să aducă chivotul Domnului la el în cetatea lui David, şi l-a dus în casa lui Obed-Edom din Gat.
11. Chivotul Domnului a rămas trei luni în casa lui Obed-Edom din Gat, şi Domnul a binecuvântat pe Obed-Edom şi toată casa lui.
12. Au venit şi au spus împăratului David: „Domnul a binecuvântat casa lui Obed-Edom şi tot ce avea, din pricina chivotului lui Dumnezeu.” Atunci David a pornit şi a suit chivotul lui Dumnezeu din casa lui Obed-Edom în cetatea lui David, în mijlocul veseliei.
13. Când cei ce duceau chivotul Domnului au făcut şase paşi, au jertfit un bou şi un viţel gras.
14. David juca din răsputeri înaintea Domnului şi era încins cu efodul de in subţire.
15. Astfel au suit David şi toată casa lui Israel chivotul Domnului, în strigăte de bucurie şi în sunet de trâmbiţe.
16. Pe când chivotul Domnului intra în cetatea lui David, Mical, fata lui Saul, se uita pe fereastră; şi, văzând pe împăratul David sărind şi jucând înaintea Domnului, l-a dispreţuit în inima ei.
17. După ce au adus chivotul Domnului, l-au pus la locul lui în mijlocul cortului pe care-l ridicase David pentru chivot; şi David a adus înaintea Domnului arderi de tot şi jertfe de mulţumire.
18. Când a isprăvit David de adus arderile de tot şi jertfele de mulţumire, a binecuvântat poporul în Numele Domnului oştirilor.
19. Apoi a împărţit la tot poporul, la toată mulţimea lui Israel, bărbaţi şi femei, fiecăruia câte o pâine, o bucată de carne şi o turtă de stafide. Şi tot poporul a plecat, fiecare la casa lui.
20. David s-a întors să-şi binecuvânteze casa. Mical, fata lui Saul, i-a ieşit înainte şi a zis: „Cu câtă cinste s-a purtat azi împăratul lui Israel descoperindu-se înaintea slujnicelor supuşilor lui, cum s-ar descoperi un om de nimic!”
21. David a răspuns Micalei: „Înaintea Domnului, care m-a ales mai presus de tatăl tău şi de toată casa lui, ca să mă pună căpetenie peste poporul Domnului, peste Israel, înaintea Domnului am jucat.
22. Vreau să mă arăt şi mai de nimic decât de data asta şi să mă înjosesc în ochii mei; totuşi voi fi în cinste la slujnicele de care vorbeşti.”
23. Şi Mical, fata lui Saul, n-a avut copii până în ziua morţii ei.

Capitolul 7
1. Când a locuit împăratul în casa lui şi când i-a dat odihnă Domnul, după ce l-a izbăvit de toţi vrăjmaşii care-l înconjurau,
2. a zis prorocului Natan: „Iată! eu locuiesc într-o casă de cedru, şi chivotul lui Dumnezeu locuieşte într-un cort.”
3. Natan a răspuns împăratului: „Du-te şi fă tot ce ai în inimă, căci Domnul este cu tine.”
4. În noaptea următoare, cuvântul Domnului a vorbit lui Natan:
5. „Du-te şi spune robului Meu David: „Aşa vorbeşte Domnul: „Oare tu Îmi vei zidi o Casă ca să locuiesc în ea?
6. Dar Eu n-am locuit într-o casă, din ziua când am scos pe copiii lui Israel din Egipt până în ziua aceasta; ci am călătorit într-un Cort drept locuinţă.
7. Pretutindeni pe unde am mers cu toţi copiii lui Israel, am spus Eu oare vreo vorbă vreuneia din seminţiile lui Israel, căreia îi poruncisem să pască pe poporul Meu, Israel, zicând: „Pentru ce nu-Mi zidiţi o Casă de cedru?”?
8. Acum să spui robului Meu David: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Te-am luat de la păşune, de la oi, ca să fii căpetenie peste poporul Meu, peste Israel;
9. am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers, am nimicit pe toţi vrăjmaşii tăi dinaintea ta şi ţi-am făcut numele mare ca numele celor mari de pe pământ;
10. am dat un loc poporului Meu, lui Israel, şi l-am sădit ca să locuiască în el şi să nu mai fie tulburat, ca să nu-l mai apese cei răi ca mai înainte
11. şi ca pe vremea când pusesem judecători peste poporul Meu, Israel. Ţi-am dat odihnă izbăvindu-te de toţi vrăjmaşii tăi. Şi Domnul îţi vesteşte că-ţi va zidi o casă.
12. Când ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu părinţii tăi, Eu îţi voi ridica un urmaş după tine, care va ieşi din trupul tău, şi-i voi întări împărăţia.
13. El va zidi Numelui Meu o Casă, şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui.
14. Eu îi voi fi Tată, şi el Îmi va fi fiu. Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească şi cu lovituri omeneşti;
15. dar harul Meu nu se va depărta de la el, cum l-am depărtat de la Saul, pe care l-am îndepărtat dinaintea ta.
16. Ci casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea, şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.”
17. Natan a spus lui David toate aceste cuvinte şi toată vedenia aceasta.
18. Şi împăratul David s-a dus şi s-a înfăţişat înaintea Domnului şi a zis: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule, şi ce este casa mea, de m-ai făcut să ajung unde sunt?
19. Şi încă atât este puţin înaintea Ta, Doamne Dumnezeule! Tu vorbeşti despre casa robului Tău şi în viitor. Şi binevoieşti să înveţi pe un om cu privire la aceste lucruri, Doamne Dumnezeule!
20. Ce Ţi-ar putea spune David mai mult? Tu cunoşti pe robul Tău, Doamne Dumnezeule!
21. După cuvântul Tău şi după inima Ta, Tu ai făcut toate aceste lucruri mari, ca să le descoperi robului Tău!
22. Ce mare eşti Tu, Doamne Dumnezeule! Căci nimeni nu este ca Tine şi nu este alt Dumnezeu afară de Tine, după tot ce am auzit cu urechile noastre.
23. Este oare pe pământ un singur neam care să fie ca poporul Tău, ca Israel, pe care a venit să-l răscumpere Dumnezeu, ca să facă din el poporul Lui, ca să-Şi facă un Nume şi ca să facă pentru el, pentru ţara Ta, minuni şi semne, izgonind dinaintea poporului Tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt, neamuri şi pe dumnezeii lor?
24. Tu ai întărit pe poporul Tău, Israel, ca să fie poporul Tău pe vecie; şi Tu, Doamne, Te-ai făcut Dumnezeul lui.
25. Acum, Doamne Dumnezeule, fă să rămână în veci cuvântul pe care l-ai rostit asupra robului Tău şi asupra casei lui, şi lucrează după cuvântul Tău.
26. Slăvit să fie Numele Tău pe vecie şi să se zică: „Domnul oştirilor este Dumnezeul lui Israel.” Şi casa robului Tău David să rămână înaintea Ta!
27. Căci Tu însuţi, Doamne al oştirilor, Dumnezeul lui Israel, Te-ai descoperit robului Tău, zicând: „Eu îţi voi întemeia o casă!” De aceea a îndrăznit robul Tău să-Ţi facă această rugăciune.
28. Acum, Doamne Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeu, şi cuvintele Tale sunt adevăr, şi Tu ai vestit harul acesta robului Tău.
29. Binecuvântă, dar, casa robului Tău, ca să dăinuiască pe vecie înaintea Ta! Căci Tu, Doamne Dumnezeule, ai vorbit, şi, prin binecuvântarea Ta, casa robului Tău va fi binecuvântată pe vecie.”

Capitolul 8
1. După aceea, David a bătut pe filisteni şi i-a smerit şi a luat din mâna filistenilor cârmuirea capitalei lor.
2. A bătut pe moabiţi şi i-a măsurat cu o frânghie, punându-i să se culce la pământ; a măsurat două frânghii ca să-i omoare, şi o frânghie plină ca să-i lase vii. Şi moabiţii au fost supuşi lui David şi i-au plătit un bir.
3. David a bătut pe Hadadezer, fiul lui Rehob, împăratul din Ţoba, când s-a dus să-şi aşeze iarăşi stăpânirea peste râul Eufrat.
4. David i-a luat o mie şapte sute de călăreţi şi douăzeci de mii de pedeştri; a tăiat vinele cailor de trăsură şi n-a păstrat cai decât pentru o sută de care.
5. Sirienii din Damasc au venit în ajutorul lui Hadadezer, împăratul din Ţoba, şi David a ucis douăzeci şi două de mii de sirieni.
6. David a pus strajă în Siria Damascului. Şi sirienii au fost supuşi lui David şi i-au plătit un bir. Domnul ocrotea pe David oriunde se ducea.
7. Şi David a luat scuturile de aur, pe care le aveau slujitorii lui Hadadezer, şi le-a adus la Ierusalim.
8. Împăratul David a mai luat multă aramă din Betah şi din Berotai, cetăţile lui Hadadezer.
9. Toi, împăratul Hamatului, a auzit că David bătuse toată oştirea lui Hadadezer
10. şi a trimis pe fiul său Ioram la împăratul David, ca să-i ureze de bine şi să-l laude că a pornit lupta împotriva lui Hadadezer şi că l-a bătut. Căci Toi era în război cu Hadadezer. Ioram a adus vase de argint, vase de aur şi vase de aramă.
11. Împăratul David le-a închinat Domnului, cum închinase şi argintul şi aurul luat de la toate neamurile pe care le biruise,
12. din Siria, din Moab, de la fiii lui Amon, de la filisteni, de la Amalec şi din prada de la Hadadezer, fiul lui Rehob, împăratul din Ţoba.
13. La întoarcerea de la biruinţa lui asupra sirienilor, David şi-a făcut iarăşi un nume, bătând în Valea Sării optsprezece mii de edomiţi.
14. A pus străji în Edom, a pus străji în tot Edomul. Şi tot Edomul a fost supus lui David. Domnul ocrotea pe David pretutindeni pe unde mergea.
15. David a împărăţit peste Israel şi făcea judecată şi dreptate la tot poporul lui.
16. Ioab, fiul Ţeruiei, era mai mare peste oştire; Iosafat, fiul lui Ahilud, era mai mare peste scriitori;
17. Ţadoc, fiul lui Ahitub, şi Ahimelec, fiul lui Abiatar, erau preoţi; Seraia era logofăt;
18. Benaia, fiul lui Iehoiada, era căpetenia cheretiţilor şi a peletiţilor; şi fiii lui David erau mari dregători.

Capitolul 9
1. David a zis: „A mai rămas cineva din casa lui Saul, ca să-i fac bine din pricina lui Ionatan?”
2. Era un slujitor din casa lui Saul, numit Ţiba, pe care l-au adus la David. Împăratul i-a zis: „Tu eşti Ţiba?” Şi el a răspuns: „Robul tău, da!”
3. Împăratul a zis: „Nu mai este nimeni din casa lui Saul ca să mă port cu el cu o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu?” Şi Ţiba a răspuns împăratului: „Mai este un fiu al lui Ionatan, olog de picioare.”
4. Împăratul a zis: „Unde este?” Şi Ţiba a răspuns împăratului: „Este în casa lui Machir, fiul lui Amiel, la Lodebar.”
5. Împăratul David l-a trimis să-l ia din casa lui Machir, fiul lui Amiel, din Lodebar.
6. Şi Mefiboşet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, a venit la David, a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat. David a zis: „Mefiboşet!” Şi el a răspuns: „Iată robul tău!”
7. David i-a zis: „Nu te teme, căci vreau să-ţi fac bine din pricina tatălui tău Ionatan. Îţi voi da înapoi toate pământurile tatălui tău Saul, şi vei mânca întotdeauna la masa mea.”
8. El s-a închinat, şi a zis: „Cine este robul tău, ca să te uiţi la un câine mort ca mine?”
9. Împăratul a chemat pe Ţiba, slujbaşul lui Saul şi i-a zis: „Dau fiului stăpânului tău tot ce era al lui Saul şi tot ce avea toată casa lui.
10. Tu să lucrezi pământurile pentru el, tu, fiii tăi şi robii tăi, şi să strângi roadele, ca fiul stăpânului tău să aibă pâine de mâncare; şi Mefiboşet, fiul stăpânului tău, va mânca întotdeauna la masa mea.” Şi Ţiba avea cincisprezece fii şi douăzeci de robi.
11. El a zis împăratului: „Robul tău va face tot ce porunceşte împăratul, domnul meu, robului său.” Şi Mefiboşet a mâncat la masa lui David, ca unul din fiii împăratului.
12. Mefiboşet avea un fiu mic, numit Mica, şi toţi cei ce locuiau în casa lui Ţiba erau robii lui Mefiboşet.
13. Mefiboşet locuia la Ierusalim, căci mânca întotdeauna la masa împăratului. El era olog de amândouă picioarele.

Capitolul 10
1. După aceea, împăratul fiilor lui Amon a murit, şi în locul lui a domnit fiul său Hanun.
2. David a zis: „Voi arăta bunăvoinţă lui Hanun, fiul lui Nahaş, cum a arătat şi tatăl lui faţă de mine.” Şi David a trimis pe slujitorii săi să-l mângâie pentru moartea tatălui său. Când au ajuns slujitorii lui David în ţara fiilor lui Amon,
3. căpeteniile fiilor lui Amon au zis stăpânului lor, Hanun: „Crezi că David îţi trimite oameni să te mângâie, ca să cinstească pe tatăl tău? Ori ca să cunoască şi să cerceteze cetatea, ca s-o nimicească îşi trimite el slujitorii la tine?”
4. Atunci Hanun a luat pe slujitorii lui David, le-a ras barba pe jumătate şi le-a tăiat hainele pe jumătate până la coapse. Apoi le-a dat drumul.
5. David, înştiinţat de lucrul acesta, a trimis nişte oameni înaintea lor, căci oamenii aceia erau foarte batjocoriţi; şi împăratul a spus să le spună: „Rămâneţi la Ierihon până vă va creşte barba, şi pe urmă să vă întoarceţi.”
6. Fiii lui Amon, văzând că se făcuseră urâţi lui David, au tocmit douăzeci de mii de pedeştri de la sirienii din Bet-Rehob şi de la sirienii din Ţoba, o mie de oameni de la împăratul din Maaca şi douăsprezece mii de oameni de la oamenii din Tob.
7. La auzul acestei veşti, David a trimis împotriva lor pe Ioab şi toată oştirea, numai oameni viteji.
8. Fiii lui Amon au ieşit şi s-au aşezat în şiruri de bătaie la intrarea porţii; sirienii din Ţoba şi din Rehob şi oamenii din Tob şi din Maaca erau deoparte în câmpie.
9. Ioab a văzut că avea să lupte şi înainte şi înapoi. A ales atunci din toţi aleşii lui Israel o ceată, pe care a aşezat-o împotriva sirienilor;
10. şi a pus sub porunca fratelui său Abişai ce mai rămăsese din popor, ca să ţină piept fiilor lui Amon.
11. El a zis: „Dacă sirienii vor fi mai tari decât mine, să vii în ajutorul meu; şi dacă fiii lui Amon vor fi mai tari decât tine, voi veni eu să te ajut.
12. Fii tare, şi să ne arătăm plini de bărbăţie pentru poporul nostru şi pentru cetăţile Dumnezeului nostru; şi Domnul să facă ce va crede!”
13. Ioab, cu poporul lui, a înaintat la luptă împotriva sirienilor, şi ei au luat-o la fugă dinaintea lui.
14. Şi când au văzut fiii lui Amon că sirienii o luaseră la fugă, au fugit şi ei dinaintea lui Abişai şi au intrat în cetate. Ioab a plecat de la fiii lui Amon şi s-a întors la Ierusalim.
15. Sirienii, văzând că fuseseră bătuţi de Israel, şi-au strâns puterile.
16. Hadarezer a trimis după sirienii care erau de cealaltă parte a Râului; şi au venit la Helam, în frunte cu Şobac, căpetenia oştirii lui Hadarezer.
17. Au dat de veste lui David, care a strâns tot Israelul, a trecut Iordanul şi a venit la Helam; sirienii s-au pregătit de au ieşit înaintea lui David şi au început lupta cu el.
18. Dar sirienii au fugit dinaintea lui Israel. Şi David le-a tăiat şapte sute de cai de trăsură şi patruzeci de mii de călăreţi; a lovit şi pe căpetenia oştirii lor, Şobac, care a murit pe loc.
19. Toţi împăraţii supuşi lui Hadarezer, văzându-se bătuţi de Israel, au făcut pace cu Israel şi i s-au supus. Şi sirienii n-au mai îndrăznit să ajute pe fiii lui Amon.

Capitolul 11
1. În anul următor, pe vremea când porneau împăraţii la război, David a trimis pe Ioab, cu slujitorii lui şi tot Israelul, să pustiască ţara lui Amon şi să împresoare Raba. Dar David a rămas la Ierusalim.
2. Într-o după amiază spre seară, David s-a sculat de pe pat; şi pe când se plimba pe acoperişul casei împărăteşti, a zărit de acolo o femeie care se scălda şi care era foarte frumoasă la chip.
3. David a întrebat cine este femeia aceasta, şi i-au spus: „Este Bat-Şeba, fata lui Eliam, nevasta lui Urie, hetitul.”
4. Şi David a trimis nişte oameni s-o aducă. Ea a venit la el, şi el s-a culcat cu ea. După ce s-a curăţat de necurăţia ei, ea s-a întors acasă.
5. Femeia a rămas însărcinată şi a trimis vorbă lui David, zicând: „Sunt însărcinată.”
6. Atunci David a trimis următoarea poruncă lui Ioab: „Trimite-mi pe Urie, hetitul.” Şi Ioab a trimis pe Urie la David.
7. Urie a venit la David, care l-a întrebat despre starea lui Ioab, despre starea poporului şi despre mersul războiului.
8. Apoi David a zis lui Urie: „Coboară-te acasă şi spală-ţi picioarele.” Urie a ieşit din casa împărătească şi a fost urmat de un dar din partea împăratului.
9. Dar Urie s-a culcat la poarta casei împărăteşti, cu toţi slujitorii stăpânului său, şi nu s-a coborât acasă la el.
10. Au dat de ştire lui David despre aceasta şi i-au spus: „Urie nu s-a coborât la el acasă.” Şi David a zis lui Urie: „Nu vii tu oare din călătorie? Pentru ce nu te-ai coborât acasă?”
11. Urie a răspuns lui David: „Chivotul şi Israel şi Iuda locuiesc în corturi, domnul meu Ioab şi slujitorii domnului meu sunt tăbărâţi în câmp, şi eu să intru în casă să mănânc şi să beau şi să mă culc cu nevasta mea!? Viu eşti tu şi viu este sufletul tău, că nu voi face lucrul acesta.”
12. David a zis lui Urie: „Mai rămâi şi astăzi aici, şi mâine îţi voi da drumul.” Şi Urie a rămas la Ierusalim în ziua aceea şi a doua zi.
13. David l-a poftit să mănânce şi să bea cu el şi l-a îmbătat; şi seara Urie a ieşit şi s-a culcat cu slujitorii stăpânului său, dar nu s-a coborât acasă.
14. A doua zi dimineaţa, David a scris o scrisoare lui Ioab şi a trimis-o prin Urie.
15. În scrisoarea aceasta scria: „Puneţi pe Urie în locul cel mai greu al luptei şi trageţi-vă înapoi de la el, ca să fie lovit şi să moară.”
16. Ioab, împresurând cetatea, a pus pe Urie în locul pe care-l ştia apărat de ostaşi viteji.
17. Oamenii din cetate au făcut o ieşire şi s-au bătut împotriva lui Ioab; au căzut mulţi din popor, din slujitorii lui David, şi a fost ucis şi Urie, hetitul.
18. Ioab a trimis un sol să istorisească lui David tot ce se petrecuse în luptă.
19. Şi a dat solului următoarea poruncă: „Când vei isprăvi de istorisit împăratului toate amănuntele luptei,
20. poate că se va mânia şi va zice: „Pentru ce v-aţi apropiat de cetate să luptaţi împotriva ei? Nu ştiaţi că se aruncă săgeţi din vârful zidului?
21. Cine a omorât pe Abimelec, fiul lui Ierubeşet? Nu o femeie, care a aruncat peste el din vârful zidului o piatră de moară, şi n-a murit el la Tebeţ? Pentru ce v-aţi apropiat de zid?” Atunci să-i spui: „A murit şi robul tău Urie, hetitul.”
22. Solul a plecat; şi, la sosire, a istorisit lui David tot ce-i poruncise Ioab.
23. Solul a zis lui David: „Oamenii aceia au fost mai tari decât noi; făcuseră o ieşire împotriva noastră în câmp şi i-am dat înapoi până la intrarea porţii,
24. dar arcaşii au tras de pe vârful zidului asupra slujitorilor tăi, şi mulţi din slujitorii împăratului au fost ucişi, şi a murit şi robul tău Urie, hetitul.”
25. David a zis solului: „Iată ce să spui lui Ioab: „Nu te munci pentru întâmplarea aceasta, căci sabia doboară când pe unul când pe altul; bate cetatea cu putere, dărâm-o. Şi tu îmbărbătează-l!”
26. Nevasta lui Urie a aflat că bărbatul ei murise şi a plâns pe bărbatul ei.
27. După ce au trecut zilele de jale, David a trimis s-o ia şi a primit-o în casa lui. Ea i-a fost nevastă şi i-a născut un fiu. Fapta lui David n-a plăcut Domnului.

Capitolul 12
1. Domnul a trimis pe Natan la David. Şi Natan a venit la el şi i-a zis: „Într-o cetate erau doi oameni, unul bogat şi altul sărac.
2. Bogatul avea foarte multe oi şi foarte mulţi boi.
3. Săracul n-avea nimic decât o mieluşea, pe care o cumpărase; o hrănea şi o creştea la el împreună cu copiii lui; ea mânca din aceeaşi bucată de pâine cu el, bea din acelaşi pahar cu el, dormea la sânul lui şi o privea ca pe fata lui.
4. A venit un călător la omul acela bogat. Şi bogatul nu s-a îndurat să se atingă de oile sau de boii lui, ca să pregătească un prânz călătorului care venise la el; ci a luat oaia săracului şi a gătit-o pentru omul care venise la el.”
5. David s-a aprins foarte tare de mânie împotriva omului acestuia şi a zis lui Natan: „Viu este Domnul, că omul care a făcut lucrul acesta este vrednic de moarte.
6. Şi să dea înapoi patru miei, pentru că a săvârşit fapta aceasta şi n-a avut milă.”
7. Şi Natan a zis lui David: „Tu eşti omul acesta! Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Eu te-am uns împărat peste Israel şi te-am scăpat din mâna lui Saul;
8. te-am făcut stăpân pe casa stăpânului tău, am pus la sânul tău nevestele stăpânului tău şi ţi-am dat casa lui Israel şi Iuda. Şi dacă ar fi fost puţin atâta, aş mai fi adăugat.
9. Pentru ce, dar, ai dispreţuit tu cuvântul Domnului, făcând ce este rău înaintea Lui? Ai lovit cu sabia pe Urie, hetitul; ai luat de nevastă pe nevasta sa, şi pe el l-ai ucis cu sabia fiilor lui Amon.
10. Acum, niciodată nu se va depărta sabia din casa ta, pentru că M-ai dispreţuit şi pentru că ai luat de nevastă pe nevasta lui Urie, hetitul.”
11. Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, din casa ta voi ridica nenorocirea împotriva ta şi voi lua sub ochii tăi pe nevestele tale şi le voi da altuia care se va culca cu ele în faţa soarelui acestuia.
12. Căci ai lucrat pe ascuns; Eu însă voi face lucrul acesta în faţa întregului Israel şi în faţa soarelui.”
13. David a zis lui Natan: „Am păcătuit împotriva Domnului!” Şi Natan a zis lui David: „Domnul îţi iartă păcatul, nu vei muri.
14. Dar, pentru că ai făcut pe vrăjmaşii Domnului să-L hulească, săvârşind fapta aceasta, fiul care ţi s-a născut va muri.”
15. Şi Natan a plecat acasă. Domnul a lovit copilul pe care-l născuse lui David nevasta lui Urie, şi a fost greu bolnav.
16. David s-a rugat lui Dumnezeu pentru copil şi a postit; şi când a venit acasă, toată noaptea a stat culcat pe pământ.
17. Bătrânii casei au stăruit de el să se scoale de la pământ; dar n-a voit şi n-a mâncat nimic cu ei.
18. A şaptea zi, copilul a murit. Slujitorii lui David s-au temut să-i dea de veste că a murit copilul. Căci ziceau: „Când copilul trăia încă, i-am vorbit şi nu ne-a ascultat: cum să îndrăznim să-i spunem: „A murit copilul”? Are să se întristeze şi mai mult.”
19. David a băgat de seamă că slujitorii lui vorbeau în şoaptă între ei şi a înţeles că murise copilul. El a zis slujitorilor săi: „A murit copilul?” Şi ei au răspuns: „A murit.”
20. Atunci David s-a sculat de la pământ. S-a spălat, s-a uns şi şi-a schimbat hainele; apoi s-a dus în Casa Domnului şi s-a închinat. Întorcându-se acasă, a cerut să i se dea să mănânce şi a mâncat.
21. Slujitorii lui i-au zis: „Ce înseamnă ceea ce faci? Când trăia copilul, posteai şi plângeai; şi acum, când a murit copilul, te scoli şi mănânci!”
22. El a răspuns: „Când trăia copilul, posteam şi plângeam, căci ziceam: „Cine ştie dacă nu Se va îndura Domnul de mine şi dacă nu va trăi copilul?”
23. Acum, când a murit, pentru ce să mai postesc? Pot să-l întorc în viaţă? Eu mă voi duce la el, dar el nu se va întoarce la mine.”
24. David a mângâiat pe nevasta sa Bat-Şeba şi a intrat la ea şi s-a culcat cu ea. Ea a născut un fiu, pe care l-a numit Solomon şi care a fost iubit de Domnul.
25. El l-a încredinţat în mâinile prorocului Natan, şi Natan i-a pus numele Iedidia pentru Domnul.
26. Ioab, care împresura Raba fiilor lui Amon, a pus mâna pe cetatea împărătească
27. şi a trimis soli lui David să-i spună: „Am început lupta împotriva Rabei şi am şi pus stăpânire pe cetatea apelor;
28. strânge acum cealaltă parte a poporului, tăbărăşte împotriva cetăţii şi ia-o, ca să n-o iau eu şi să vină asupra mea cinstea.”
29. David a strâns tot poporul şi a mers asupra cetăţii Raba; a bătut-o şi a luat-o.
30. A luat cununa de pe capul împăratului ei, care cântărea un talant de aur şi era împodobită cu pietre scumpe. Au pus-o pe capul lui David, care a luat o foarte mare pradă din cetate.
31. A scos pe locuitori şi i-a trecut prin ferăstraie, prin grape de fier şi securi de fier şi i-a pus în cuptoarele de cărămizi: aşa a făcut tuturor cetăţilor fiilor lui Amon. David s-a întors la Ierusalim cu tot poporul.

Capitolul 13
1. După aceea, iată ce s-a întâmplat. Absalom, fiul lui David, avea o soră frumoasă, numită Tamar; şi Amnon, fiul lui David, a iubit-o.
2. Amnon era atât de chinuit din această pricină, încât a căzut bolnav după sora sa Tamar; căci era fecioară şi-i venea greu lui Amnon să-i facă ceva.
3. Amnon avea un prieten, numit Ionadab, fiul lui Şimea, fratele lui David. Şi Ionadab era un om foarte şiret.
4. El i-a zis: „Pentru ce te usuci din zi în zi, tu, fiul împăratului? Nu vrei să-mi spui?” Amnon i-a răspuns: „Iubesc pe Tamar, sora fratelui meu Absalom.”
5. Ionadab i-a zis: „Culcă-te în pat şi fă-te bolnav. Când va veni tatăl tău să te vadă, să-i spui: „Dă voie surorii mele Tamar, să vină să-mi dea să mănânc; să-mi pregătească sub ochii mei o mâncare, ca s-o văd şi s-o iau din mâna ei.”
6. Amnon s-a culcat şi s-a făcut bolnav. Împăratul a venit să-l vadă, şi Amnon a zis împăratului: „Te rog, să vină sora mea Tamar să facă două turte sub ochii mei şi să le mănânc din mâna ei.”
7. David a trimis să spună Tamarei înăuntrul odăilor ei: „Du-te în casa fratelui tău Amnon şi pregăteşte-i o mâncare.”
8. Tamar s-a dus în casa fratelui ei Amnon, care era culcat. A luat plămădeală, a frământat-o, a pregătit turte înaintea lui şi le-a copt;
9. luând apoi tigaia, le-a răsturnat înaintea lui. Dar Amnon n-a vrut să mănânce. El a zis: „Scoateţi pe toată lumea afară.” Şi toată lumea a ieşit afară de la el.
10. Atunci Amnon a zis Tamarei: „Adu-mi mâncarea în odaie şi s-o mănânc din mâna ta.” Tamar a luat turtele pe care le făcuse şi le-a dus fratelui său Amnon, în odaie.
11. Pe când i le dădea ea să le mănânce, el a apucat-o şi i-a zis: „Vino, soro, şi culcă-te cu mine.”
12. Ea i-a răspuns: „Nu, frate, nu mă necinsti, căci nu se face aşa în Israel; nu face mişelia aceasta.
13. Unde mă voi duce eu cu ruşinea mea? Şi tu vei trece drept un mişel în Israel. Acum, vorbeşte, te rog, împăratului, şi nu se va împotrivi să fiu a ta.”
14. Dar el n-a vrut s-o asculte; a silit-o, a necinstit-o şi s-a culcat cu ea.
15. Apoi Amnon a urât-o foarte mult, mai mult decât o iubise. Şi i-a zis: „Scoală-te şi du-te!”
16. Ea i-a răspuns: „Nu mai mări răul pe care l-ai făcut, izgonindu-mă.”
17. El n-a vrut s-o asculte şi, chemând băiatul care-i slujea, a zis: „Izgoneşte de la mine pe femeia aceasta, scoate-o afară şi încuie uşa după ea!”
18. Ea avea o rochie pestriţă; căci aceasta era haina pe care o purtau fetele împăratului, câtă vreme erau fecioare. Slujitorul lui Amnon a scos-o afară şi a încuiat uşa după ea.
19. Tamar şi-a presărat cenuşă pe cap şi şi-a sfâşiat haina pestriţă; a pus mâna în cap şi a plecat ţipând.
20. Fratele ei Absalom i-a zis: „A stat fratele tău Amnon cu tine? Acum, soro, taci, căci este fratele tău; nu te prea trece cu firea din pricina aceasta.” Şi Tamar, nemângâiată, a locuit în casa fratelui ei Absalom.
21. Împăratul David a aflat toate aceste lucruri şi s-a mâniat foarte tare.
22. Absalom n-a vorbit nici bine, nici rău cu Amnon; dar a început să-l urască, pentru că necinstise pe sora sa Tamar.
23. După doi ani, pe când Absalom avea tunsul oilor la Baal-Haţor, lângă Efraim, a poftit pe toţi fiii împăratului.
24. Absalom s-a dus la împărat şi a zis: „Iată, robul tău are tunsul oilor; să vină împăratul şi slujitorii lui la robul tău.”
25. Şi împăratul a zis lui Absalom: „Nu, fiule, nu vom veni toţi, ca să nu-ţi fie greu.” Absalom a stăruit de el; dar împăratul n-a vrut să se ducă şi l-a binecuvântat.
26. Absalom a zis: „Dă voie măcar fratelui meu Amnon să vină cu noi.” Împăratul i-a răspuns: „Pentru ce să vină el cu tine?”
27. În urma stăruinţelor lui Absalom, împăratul a lăsat să meargă cu el pe Amnon şi toţi fiii săi.
28. Absalom a dat următoarea poruncă slujitorilor săi: „Luaţi seama când se va înveseli inima lui Amnon de vin şi când vă voi zice: „Loviţi pe Amnon!” atunci să-l omorâţi; să nu vă temeţi de nimic: oare nu vă poruncesc eu? Fiţi tari şi arătaţi-vă oameni de inimă!”
29. Slujitorii lui Absalom au făcut lui Amnon cum le poruncise Absalom. Şi toţi fiii împăratului s-au sculat, au încălecat fiecare pe catârul lui şi au fugit.
30. Pe când erau pe drum, a ajuns zvonul la David că Absalom a ucis pe toţi fiii împăratului şi că n-a mai rămas niciunul din ei.
31. Împăratul s-a sculat, şi-a rupt hainele şi s-a culcat pe pământ, şi toţi slujitorii lui stăteau acolo cu hainele sfâşiate.
32. Ionadab, fiul lui Şimea, fratele lui David, a luat cuvântul şi a zis: „Să nu creadă domnul meu că toţi tinerii, fiii împăratului, au fost ucişi, căci numai Amnon a murit; aceasta este urmarea unei hotărâri a lui Absalom, din ziua când Amnon a necinstit pe sora sa Tamar.
33. Să nu se mai muncească, dar, împăratul, domnul meu, cu gândul că toţi fiii împăratului au murit, căci numai Amnon a murit.”
34. Absalom a fugit. Şi tânărul pus de strajă a ridicat ochii şi s-a uitat. Şi iată că o mare ceată venea pe drumul dinapoia lui, dinspre munte.
35. Ionadab a zis împăratului: „Iată că vin fiii împăratului! Astfel se adevereşte ce spunea robul tău.”
36. Pe când isprăvea el vorba, iată că fiii împăratului au venit. Au ridicat glasul şi au plâns; şi împăratul şi toţi slujitorii lui au plâns mult.
37. Absalom fugise şi s-a dus la Talmai, fiul lui Amihur, împăratul Gheşurului. Şi David jelea în fiecare zi pe fiul său.
38. Absalom a stat trei ani la Gheşur, unde se dusese după ce fugise.
39. Împăratul David a încetat să mai urmărească pe Absalom, căci se mângâiase de moartea lui Amnon.

Capitolul 14
1. Ioab, fiul Ţeruiei, a băgat de seamă că inima împăratului era aprinsă de dor după Absalom.
2. A trimis să aducă din Tecoa o femeie iscusită şi i-a zis: „Fă-te că plângi şi îmbracă-te în haine de jale; nu te unge cu untdelemn şi fii ca o femeie care de multă vreme plânge după un mort.
3. Să te duci astfel la împărat şi să-i vorbeşti aşa şi aşa.” Şi Ioab i-a spus ce trebuia să zică.
4. Femeia aceea din Tecoa s-a dus să vorbească împăratului. A căzut cu faţa la pământ, s-a închinat şi a zis: „Împărate, scapă-mă!”
5. Împăratul i-a zis: „Ce ai?” Ea a răspuns: „Da, sunt văduvă, bărbatul mi-a murit!
6. Roaba ta avea doi fii; amândoi s-au certat pe câmp şi n-a fost nimeni să-i despartă; unul a lovit pe celălalt şi l-a omorât.
7. Şi iată că toată familia s-a ridicat împotriva roabei tale, zicând: „Scoate încoace pe ucigaşul fratelui său! Vrem să-l omorâm, pentru viaţa fratelui său pe care l-a ucis; vrem să nimicim chiar şi pe moştenitor!” Ei ar stinge astfel şi tăciunele care-mi mai rămâne, ca să nu lase bărbatului meu nici nume, nici urmaş viu pe faţa pământului.”
8. Împăratul a zis femeii: „Du-te acasă. Voi da porunci cu privire la tine.”
9. Femeia din Tecoa a zis împăratului: „Asupra mea, împărate, domnul meu, şi asupra casei tatălui meu să cadă pedeapsa; împăratul şi scaunul lui de domnie să nu aibă nimic de suferit.”
10. Împăratul a zis: „Dacă va vorbi cineva împotriva ta, să-l aduci la mine, şi nu se va mai atinge de tine.”
11. Ea a zis: „Să-şi aducă aminte împăratul de Domnul Dumnezeul tău, pentru ca răzbunătorul sângelui să nu mărească prăpădul şi să nu mi se nimicească fiul!” Şi el a zis: „Viu este Domnul, că un păr din capul fiului tău nu va cădea la pământ!”
12. Femeia a zis: „Dă voie roabei tale să spună o vorbă domnului meu, împăratul.” Şi el a zis: „Vorbeşte!”
13. Femeia a zis: „Pentru ce gândeşti tu astfel cu privire la poporul lui Dumnezeu, căci nu iese chiar din cuvintele împăratului că împăratul este ca şi vinovat când nu cheamă înapoi pe acela pe care l-a gonit?
14. Trebuie negreşit să murim şi vom fi ca nişte ape vărsate pe pământ, care nu se mai adună. Dumnezeu nu ia viaţa, ci doreşte ca fugarul să nu rămână izgonit dinaintea Lui.
15. Acum, dacă am venit să spun aceste lucruri împăratului, domnului meu, am venit pentru că poporul m-a înspăimântat. Şi roaba ta a zis: „Vreau să vorbesc împăratului; poate că împăratul va face ce va zice roaba sa.
16. Da, împăratul va asculta pe roaba sa, ca să scape din mâna celor ce caută să ne nimicească, pe mine şi pe fiul meu, din moştenirea lui Dumnezeu.”
17. Roaba ta a zis: „Cuvântul domnului meu, împăratul, să-mi dea odihnă. Căci domnul meu, împăratul, este ca un înger al lui Dumnezeu, gata să audă binele şi răul. Şi Domnul Dumnezeul tău să fie cu tine.”
18. Împăratul a răspuns şi a zis femeii: „Nu-mi ascunde ce te voi întreba.” Şi femeia a zis: „Să vorbească domnul meu, împăratul!”
19. Împăratul a zis atunci: „Oare mâna lui Ioab nu este ea cu tine în toată treaba aceasta?” Şi femeia a răspuns: „Viu este sufletul tău, împărate, domnul meu, că nu este cu putinţă nicio abatere nici la dreapta, nici la stânga de la tot ce a zis domnul meu, împăratul. În adevăr, robul tău Ioab mi-a poruncit şi a pus în gura roabei tale toate aceste cuvinte.
20. Ca să dea o altă înfăţişare lucrului, a făcut robul tău Ioab lucrul acesta. Dar domnul meu este tot atât de înţelept ca şi un înger al lui Dumnezeu, ca să cunoască tot ce se petrece pe pământ.”
21. Împăratul a zis lui Ioab: „Iată, vreau să fac lucrul acesta; du-te, dar, de adu înapoi pe tânărul Absalom.”
22. Ioab a căzut cu faţa la pământ, s-a închinat şi a binecuvântat pe împăratul. Apoi a zis: „Robul tău cunoaşte azi că am căpătat trecere înaintea ta, împărate, domnul meu, fiindcă împăratul lucrează după cuvântul robului său.”
23. Ioab s-a sculat, a plecat în Gheşur şi a adus pe Absalom înapoi la Ierusalim.
24. Dar împăratul a zis: „Să se ducă în casa lui şi să nu-mi vadă faţa.” Şi Absalom s-a dus în casa lui şi n-a văzut faţa împăratului.
25. Nu era om în tot Israelul aşa de vestit ca Absalom în privinţa frumuseţii lui; din talpa piciorului până în creştetul capului, n-avea niciun cusur.
26. Când îşi tundea capul – şi-l tundea în fiecare an, pentru că părul îi era greu – greutatea părului de pe capul lui era de două sute de sicli, după greutatea împăratului.
27. Lui Absalom i s-au născut trei fii şi o fiică, numită Tamar, care era o femeie frumoasă la chip.
28. Absalom a locuit doi ani la Ierusalim, fără să vadă faţa împăratului.
29. Apoi a chemat pe Ioab, să-l trimită la împăratul: dar Ioab n-a voit să vină la el. L-a chemat a doua oară; şi Ioab tot n-a vrut să vină.
30. Absalom a zis atunci slujitorilor lui: „Vedeţi, ogorul lui Ioab este lângă al meu; are orz pe el; duceţi-vă şi puneţi-i foc.” Şi slujitorii lui Absalom au pus foc câmpului.
31. Ioab s-a sculat şi s-a dus la Absalom acasă. Şi i-a zis: „Pentru ce au pus slujitorii tăi foc câmpului meu?”
32. Absalom a răspuns lui Ioab: „Iată, ţi-am trimis vorbă şi ţi-am zis: „Vino aici, şi te voi trimite la împărat să-i spui: „Pentru ce m-am întors din Gheşur? Ar fi fost mai bine pentru mine să fiu şi acum acolo.” Doresc acum să văd faţa împăratului; şi dacă este vreo nelegiuire în mine, să mă omoare.”
33. Ioab s-a dus la împărat şi i-a spus lucrul acesta. Şi împăratul a chemat pe Absalom, care a venit la el şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea lui. Împăratul a sărutat pe Absalom.

Capitolul 15
1. După aceea, Absalom şi-a pregătit care şi cai şi cincizeci de oameni care alergau înaintea lui.
2. Se scula dis-de-dimineaţă şi stătea la marginea drumului la poartă. Şi ori de câte ori avea cineva vreo neînţelegere şi se ducea la împărat la judecată, Absalom îl chema şi zicea: „Din ce cetate eşti?” După ce-i răspundea: „Sunt din cutare seminţie a lui Israel”,
3. Absalom îi zicea: „Iată, pricina ta este bună şi dreaptă; dar nimeni din partea împăratului nu te va asculta.”
4. Absalom zicea: „De m-ar pune pe mine judecător în ţară! Orice om care ar avea o neînţelegere şi o judecată ar veni la mine, şi i-aş face dreptate.”
5. Şi când se apropia cineva să se închine înaintea lui, el îi întindea mâna, îl apuca şi-l săruta.
6. Absalom se purta aşa cu toţi aceia din Israel care se duceau la împărat să ceară dreptate. Şi Absalom câştiga inima oamenilor lui Israel.
7. După trecere de patruzeci de ani, Absalom a zis împăratului: „Dă-mi voie să mă duc la Hebron să împlinesc o juruinţă pe care am făcut-o Domnului.
8. Căci robul tău a făcut o juruinţă, când locuiam la Gheşur, în Siria; şi am zis: „Dacă mă va aduce Domnul înapoi la Ierusalim, voi da cinste Domnului.”
9. Împăratul i-a zis: „Du-te în pace.” Absalom s-a sculat şi a plecat la Hebron.
10. Absalom a trimis iscoade în toate seminţiile lui Israel, să spună: „Când veţi auzi sunetul trâmbiţei, să ziceţi: „Absalom s-a făcut împărat la Hebron!”
11. Două sute de oameni din Ierusalim, care fuseseră poftiţi, au însoţit pe Absalom; şi l-au însoţit în prostia lor, fără să ştie nimic.
12. Pe când aducea Absalom jertfele, a trimis în cetatea Ghilo după Ahitofel, ghilonitul, sfetnicul lui David. Uneltirea căpăta putere, şi poporul se îndrepta în număr tot mai mare de partea lui Absalom.
13. Cineva a venit şi a dat de ştire lui David şi a zis: „Inima oamenilor lui Israel s-a întors spre Absalom.”
14. Şi David a zis tuturor slujitorilor lui care erau cu el la Ierusalim: „Sculaţi-vă să fugim, căci nu vom scăpa dinaintea lui Absalom. Grăbiţi-vă de plecare; altfel, nu va întârzia să ne ajungă şi va arunca nenorocirea peste noi şi va trece cetatea prin ascuţişul sabiei.”
15. Slujitorii împăratului i-au zis: „Slujitorii tăi vor face tot ce va voi domnul nostru împăratul.”
16. Împăratul a ieşit, şi toată casa lui mergea după el; şi a lăsat zece ţiitoare pentru paza casei.
17. Împăratul a ieşit astfel, şi tot poporul îl urma. Şi s-au oprit la cea din urmă casă.
18. Toţi slujitorii lui, toţi cheretiţii şi toţi peletiţii, au trecut alături de el; şi toţi gatiţii, în număr de şase sute de oameni, veniţi din Gat, după el, au trecut înaintea împăratului.
19. Împăratul a zis lui Itai din Gat: „Pentru ce să vii şi tu cu noi? Întoarce-te şi rămâi cu împăratul, căci eşti străin şi ai fost luat chiar din ţara ta.
20. De ieri ai venit, şi azi să te fac să rătăceşti cu noi încoace şi încolo, când nici eu însumi nu ştiu unde mă duc! Întoarce-te şi ia şi pe fraţii tăi cu tine. Domnul să Se poarte cu tine cu bunătate şi credincioşie!”
21. Itai a răspuns împăratului şi a zis: „Viu este Domnul şi viu este domnul meu, împăratul, că în locul unde va fi domnul meu, împăratul, fie ca să moară, fie ca să trăiască, acolo va fi şi robul tău.”
22. David a zis atunci lui Itai: „Du-te şi treci!” Şi Itai din Gat a trecut înainte, cu toţi oamenii lui şi toţi copiii care erau cu el.
23. Tot ţinutul plângea şi scoteau ţipete mari la trecerea întregului popor. Împăratul a trecut apoi şi el pârâul Chedron, şi tot poporul a apucat pe drumul care duce în pustiu.
24. Ţadoc era şi el acolo, şi cu el toţi leviţii, ducând chivotul legământului lui Dumnezeu; şi au aşezat jos chivotul lui Dumnezeu, şi Abiatar se suia, în timp ce tot poporul isprăvea de ieşit din cetate.
25. Împăratul a zis lui Ţadoc: „Du chivotul lui Dumnezeu înapoi în cetate. Dacă voi căpăta trecere înaintea Domnului, mă va aduce înapoi şi mă va face să văd chivotul şi Locaşul Lui.
26. Dar dacă va zice: „Nu-mi place de tine”, iată-mă, să facă ce va crede cu mine.”
27. Împăratul a mai zis preotului Ţadoc: „Înţelegi? Întoarce-te în pace în cetate, cu fiul tău Ahimaaţ şi cu Ionatan, fiul lui Abiatar, cei doi fii ai voştri.
28. Vedeţi, voi aştepta în câmpiile pustiului, până ce-mi vor veni veşti din partea voastră.”
29. Astfel Ţadoc şi Abiatar au dus înapoi chivotul lui Dumnezeu la Ierusalim şi au rămas acolo.
30. David a suit dealul măslinilor. Suia plângând şi cu capul acoperit şi mergea cu picioarele goale; şi toţi cei ce erau cu el şi-au acoperit şi ei capul şi suiau plângând.
31. Au venit şi au spus lui David: „Ahitofel este împreună cu Absalom printre uneltitori.” Şi David a zis: „Doamne, nimiceşte sfaturile lui Ahitofel!”
32. Când a ajuns David pe vârf, unde s-a închinat înaintea lui Dumnezeu, iată că Huşai, architul, a venit înaintea lui, cu haina sfâşiată şi capul acoperit cu ţărână.
33. David i-a zis: „Dacă vei veni cu mine, îmi vei fi o povară.
34. Dimpotrivă, vei nimici pentru mine sfaturile lui Ahitofel, dacă te vei întoarce în cetate şi vei zice lui Absalom: „Împărate, eu voi fi robul tău; odinioară am fost robul tatălui tău, dar acum sunt robul tău.”
35. Preoţii Ţadoc şi Abiatar nu vor fi acolo cu tine? Tot ce vei afla din casa împăratului spune preoţilor Ţadoc şi Abiatar.
36. Şi fiindcă ei au acolo la ei pe cei doi fii ai lor, pe Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, şi pe Ionatan, fiul lui Abiatar, prin ei îmi veţi trimite tot ce veţi afla.”
37. Huşai, prietenul lui David, s-a întors, dar, în cetate. Şi Absalom a intrat în Ierusalim.

Capitolul 16
1. Când trecuse David puţin de vârf, iată că Ţiba, slujitorul lui Mefiboşet, a venit înaintea lui cu doi măgari înşeuaţi, pe care erau două sute de pâini, o sută de turte de stafide, o sută de roade de vară şi un burduf cu vin.
2. Împăratul a zis lui Ţiba: „Ce vrei să faci cu acestea?” Şi Ţiba a răspuns: „Măgarii sunt pentru casa împăratului, pentru călărie, pâinile şi roadele de vară sunt pentru hrana tinerilor, şi vinul pentru potolirea setei celor ce vor fi obosiţi în pustiu.”
3. Împăratul a zis: „Unde este fiul stăpânului tău?” Şi Ţiba a răspuns împăratului: „Iată, a rămas la Ierusalim, căci a zis: „Astăzi casa lui Israel îmi va da înapoi împărăţia tatălui meu.”
4. Împăratul a zis lui Ţiba: „Tot ce este al lui Mefiboşet este la tău.” Şi Ţiba a zis: „Mă închin cu plecăciune! Să capăt trecere înaintea ta, împărate, domnul meu!”
5. David ajunsese până la Bahurim. Şi de acolo a ieşit un om din familia şi din casa lui Saul, numit Şimei, fiul lui Ghera. El înainta blestemând
6. şi a aruncat cu pietre după David şi după toţi slujitorii împăratului David, în timp ce tot poporul şi toţi vitejii stăteau la dreapta şi la stânga împăratului.
7. Şimei vorbea astfel când blestema: „Du-te, du-te, om al sângelui, om rău!
8. Domnul face să cadă asupra ta pedeapsa pentru tot sângele casei lui Saul, al cărui scaun de domnie l-ai luat, şi Domnul a dat împărăţia în mâinile fiului tău Absalom; şi iată-te nenorocit, căci eşti un om al sângelui!”
9. Atunci Abişai, fiul Ţeruiei, a zis împăratului: „Pentru ce blestemă acest câine mort pe domnul meu, împăratul? Lasă-mă, te rog, să mă duc să-i tai capul.”
10. Dar împăratul a zis: „Ce aveţi voi cu mine, fiii Ţeruiei? Dacă blestemă, înseamnă că Domnul i-a zis: „Blestemă pe David!” Cine-i va zice, dar: „Pentru ce faci aşa?”?”
11. Şi David a zis lui Abişai şi tuturor slujitorilor săi: „Iată că fiul meu, care a ieşit din trupul meu, vrea să-mi ia viaţa; cu cât mai mult beniamitul acesta! Lăsaţi-l să blesteme, căci Domnul i-a zis.
12. Poate că Domnul Se va uita la necazul meu şi-mi va face bine în locul blestemelor de azi.”
13. David şi oamenii lui şi-au văzut de drum. Şimei mergea pe coasta muntelui, în dreptul lui David, şi mergând blestema, arunca cu pietre împotriva lui şi vântura praf.
14. Împăratul şi tot poporul care era cu el au ajuns la Aiefim, şi acolo s-au odihnit.
15. Absalom şi tot poporul, bărbaţii lui Israel, intraseră în Ierusalim. Ahitofel era şi el cu Absalom.
16. Când a ajuns Huşai, Architul, prietenul lui David, la Absalom, i-a zis: „Trăiască împăratul! Trăiască împăratul!”
17. Şi Absalom a zis lui Huşai: „Iată cât de mult ţii tu la prietenul tău! Pentru ce nu te-ai dus cu prietenul tău?”
18. Huşai a răspuns lui Absalom: „Pentru că vreau să fiu al aceluia pe care l-a ales Domnul şi tot poporul acesta şi toţi bărbaţii lui Israel, şi cu el vreau să rămân.
19. De altfel, cui îi voi sluji? Nu fiului său? Cum am slujit tatălui tău, aşa îţi voi sluji şi ţie.”
20. Absalom a zis lui Ahitofel: „Sfătuiţi-vă împreună; ce avem de făcut?”
21. Şi Ahitofel a zis lui Absalom: „Intră la ţiitoarele pe care le-a lăsat tatăl tău pentru paza casei; astfel, tot Israelul va şti că te-ai făcut urât tatălui tău, şi mâinile tuturor celor ce sunt cu tine se vor întări.”
22. Au întins un cort pentru Absalom pe acoperiş, şi Absalom a intrat la ţiitoarele tatălui său, în faţa întregului Israel. –
23. Sfatul dat pe vremea aceea de Ahitofel avea tot atâta putere ca şi când ar fi întrebat chiar pe Dumnezeu. Tot aşa era cu toate sfaturile lui Ahitofel, fie pentru David, fie pentru Absalom. –

Capitolul 17
1. Ahitofel a zis lui Absalom: „Lasă-mă să aleg douăsprezece mii de oameni! Mă voi scula şi voi urmări pe David chiar în noaptea aceasta.
2. Îl voi lua pe neaşteptate, când va fi obosit şi va avea mâinile slăbite, îl voi înspăimânta, şi tot poporul care este cu el va fugi. Voi lovi numai pe împărat
3. şi voi aduce înapoi la tine pe tot poporul; moartea omului pe care-l urmăreşti va face ca toţi să se întoarcă, şi tot poporul va fi în pace.”
4. Cuvintele acestea au plăcut lui Absalom şi tuturor bătrânilor lui Israel.
5. Dar Absalom a zis: „Chemaţi şi pe Huşai, architul, şi să auzim şi ce va zice el.”
6. Huşai a venit la Absalom, şi Absalom i-a zis: „Iată cum a vorbit Ahitofel; trebuie să facem ce a zis el, sau nu? Spune tu!”
7. Huşai a răspuns lui Absalom: „De data aceasta, sfatul pe care ţi l-a dat Ahitofel nu este bun.”
8. Şi Huşai a zis: „Tu cunoşti vitejia tatălui tău şi a oamenilor lui; sunt înfuriaţi ca o ursoaică de pe câmp, căreia i s-au răpit puii. Tatăl tău este un om de război şi nu va petrece noaptea cu poporul;
9. iată, acum stă ascuns în vreo groapă sau în vreun alt loc. Şi dacă, de la început, vor cădea unii sub loviturile lor, se va auzi îndată şi se va zice: „Poporul care urma pe Absalom a fost înfrânt!”
10. Atunci cel mai viteaz, chiar dacă ar fi avut o inimă de leu, se va înspăimânta; căci tot Israelul ştie că tatăl tău este un viteaz şi că are nişte viteji cu el.
11. Sfatul meu este, dar, ca tot Israelul să se strângă la tine, de la Dan până la Beer-Şeba, o mulţime ca nisipul de pe marginea mării. Şi tu însuţi să mergi la luptă.
12. Dacă vom ajunge la el în vreun loc unde l-am găsi, vom cădea peste el cum cade roua pe pământ; şi nu va scăpa niciunul, nici el, nici vreunul din oamenii care sunt cu el.
13. Dacă va fugi într-o cetate, tot Israelul va duce funii la cetatea aceea, şi o vom trage în pârâu, până când nu va mai rămâne nicio piatră în ea.”
14. Absalom şi toţi oamenii lui Israel au zis: „Sfatul lui Huşai, architul, este mai bun decât sfatul lui Ahitofel.” Dar Domnul hotărâse să nimicească bunul sfat al lui Ahitofel, ca să aducă nenorocirea peste Absalom.
15. Huşai a zis preoţilor Ţadoc şi Abiatar: „Ahitofel a dat cutare şi cutare sfat lui Absalom şi bătrânilor lui Israel, şi eu i-am sfătuit cutare şi cutare lucru.
16. Acum trimiteţi îndată ştire lui David şi spuneţi-i: „Nu sta noaptea în câmpiile pustiului, ci du-te mai departe, ca nu cumva împăratul şi tot poporul care este cu el să fie în primejdie să piară.”
17. Ionatan şi Ahimaaţ stăteau lângă fântâna Roguel. Slujnica venea şi le aducea ştiri, iar ei se duceau să dea de veste împăratului David; căci nu îndrăzneau să se arate şi să intre în cetate.
18. Dar odată i-a zărit un tânăr şi a spus lui Absalom. Ei au plecat amândoi în grabă şi au ajuns la Bahurim, la casa unui om care avea o fântână în curte, şi s-au coborât în ea.
19. Femeia a luat o învelitoare, a întins-o peste gura fântânii şi a împrăştiat urluială pe ea, ca să nu dea nimic de bănuit.
20. Slujitorii lui Absalom au intrat în casă la femeia aceasta şi au zis: „Unde sunt Ahimaaţ şi Ionatan?” Femeia le-a răspuns: „Au trecut pârâul.” Au căutat, şi negăsindu-i, s-au întors la Ierusalim.
21. După plecarea lor, Ahimaaţ şi Ionatan au ieşit din fântână şi s-au dus să dea de ştire împăratului David. Au zis lui David: „Sculaţi-vă şi grăbiţi-vă de treceţi apa, căci Ahitofel a plănuit cutare şi cutare lucru împotriva voastră.”
22. David şi tot poporul care era cu el s-au sculat şi au trecut Iordanul; când se lumina de ziuă, nu rămăsese niciunul care să nu fi trecut Iordanul.
23. Ahitofel, când a văzut că sfatul lui n-a fost urmat, a pus şaua pe măgar şi a plecat acasă în cetatea lui. Şi-a pus casa în rânduială şi s-a spânzurat. Când a murit, l-au îngropat în mormântul tatălui său.
24. David ajunsese la Mahanaim, când a trecut Absalom Iordanul, însoţit de toţi bărbaţii lui Israel.
25. Absalom a pus pe Amasa în fruntea oştirii, în locul lui Ioab. Amasa era fiul unui om numit Itra, israelitul, care intrase la Abigail, fata lui Nahaş şi sora Ţeruiei, mama lui Ioab.
26. Israel şi Absalom au tăbărât în ţara Galaadului.
27. Când a ajuns David la Mahanaim, Şobi, fiul lui Nahaş, din Raba fiilor lui Amon, Machir, fiul lui Amiel, din Lodebar, şi Barzilai, galaaditul, din Roghelim,
28. au adus paturi, lighene, vase de pământ, grâu, orz, făină, grâu prăjit, bob, linte, uscături,
29. miere, unt, oi şi brânză de vacă. Au adus aceste lucruri lui David şi poporului care era cu el ca să mănânce; căci ziceau: „Poporul acesta trebuie să fi suferit de foame, de oboseală şi de sete, în pustiu.”

Capitolul 18
1. David a numărat poporul care era cu el şi a pus peste ei căpetenii peste mii şi căpetenii peste sute.
2. A pus o treime din popor sub porunca lui Ioab, o treime sub Abişai, fiul Ţeruiei, fratele lui Ioab, şi o treime sub Itai, din Gat. Şi împăratul a zis poporului: „Vreau să ies şi eu împreună cu voi.”
3. Dar poporul a zis: „Să nu ieşi! Căci dacă vom lua-o la fugă, luarea aminte nu se va îndrepta asupra noastră; şi când vor cădea jumătate din noi, nu vor lua seama la noi; dar tu eşti ca zece mii dintre noi, şi acum este mai bine să ne vii în ajutor din cetate.”
4. Împăratul le-a răspuns: „Voi face ce credeţi că este mai bine.” Şi împăratul a stat lângă poartă, în timp ce tot poporul ieşea cu sutele şi miile.
5. Împăratul a dat următoarea poruncă lui Ioab, lui Abişai şi lui Itai: „Pentru dragostea pe care o aveţi faţă de mine, purtaţi-vă blând cu tânărul Absalom!” Şi tot poporul a auzit porunca împăratului, dată tuturor căpeteniilor cu privire la Absalom.
6. Poporul a ieşit în câmp înaintea lui Israel, şi bătălia a avut loc în pădurea lui Efraim.
7. Acolo, poporul lui Israel a fost bătut de slujitorii lui David şi a fost o mare înfrângere în ziua aceea, ca douăzeci de mii de oameni.
8. Lupta s-a întins pe tot ţinutul, şi pădurea a mâncat mai mult popor în ziua aceea decât a mâncat sabia.
9. Absalom s-a pomenit în faţa oamenilor lui David. Era călare pe un catâr. Catârul a pătruns sub ramurile încâlcite ale unui mare stejar, şi capul lui Absalom s-a prins de stejar; a rămas astfel spânzurat între cer şi pământ, şi catârul care era sub el a trecut înainte.
10. Un om, văzând lucrul acesta, a venit şi a spus lui Ioab: „Iată, am văzut pe Absalom spânzurat de un stejar.”
11. Şi Ioab a zis omului care i-a adus ştirea aceasta: „L-ai văzut! De ce, dar, nu l-ai tăiat pe loc? Ţi-aş fi dat zece sicli de argint şi un brâu.”
12. Dar omul acela a zis lui Ioab: „Chiar dacă aş cântări în mâna mea o mie de sicli de argint, n-aş pune mâna pe fiul împăratului; căci noi am auzit următoarea poruncă pe care ţi-a dat-o împăratul ţie, lui Abişai şi lui Itai: „Luaţi seama fiecare la tânărul Absalom!”
13. Şi dacă l-aş fi omorât mişeleşte, nimic n-ar fi rămas ascuns împăratului, şi tu însuţi ai fi fost împotriva mea.”
14. Ioab a zis: „Nu voi zăbovi atâta cu tine!” Şi a luat trei săgeţi în mână şi le-a înfipt în inima lui Absalom, care era încă plin de viaţă în mijlocul stejarului.
15. Zece tineri, care duceau armele lui Ioab, au înconjurat pe Absalom, l-au lovit şi l-au omorât.
16. Ioab a sunat din trâmbiţă; şi poporul s-a întors, încetând astfel să mai urmărească pe Israel, oprit de Ioab.
17. Au luat pe Absalom, l-au aruncat într-o groapă mare din mijlocul pădurii şi au pus peste el o grămadă foarte mare de pietre. Tot Israelul a fugit, fiecare în cortul lui. –
18. Pe când trăia, Absalom îşi ridicase un stâlp de aducere aminte în Valea Împăratului. Căci zicea: „N-am fii, prin care să se poată păstra aducerea aminte a numelui meu.” Şi a pus numele său stâlpului, care şi astăzi se numeşte stâlpul lui Absalom. –
19. Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, a zis: „Lasă-mă să dau fuga şi să duc împăratului vestea cea bună că Domnul i-a făcut dreptate, scăpându-l din mâna vrăjmaşilor săi.”
20. Ioab i-a zis: „Nu tu ai să duci veştile azi; le vei duce într-o altă zi, dar nu astăzi, fiindcă fiul împăratului a murit.”
21. Şi Ioab a zis lui Cuşi: „Du-te şi vesteşte împăratului ce ai văzut.” Cuşi s-a închinat înaintea lui Ioab şi a dat fuga.
22. Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, a zis iarăşi lui Ioab: „Orice s-ar întâmpla, lasă-mă să alerg după Cuşi.” Şi Ioab a zis: „Pentru ce vrei să alergi, fiule? Nu este o solie care-ţi va fi de folos.”
23. „Orice s-ar întâmpla vreau să alerg”, a zis din nou Ahimaaţ. Şi Ioab i-a zis: „Dă fuga!” Ahimaaţ a alergat pe drumul care duce în câmpie şi a luat-o înaintea lui Cuşi.
24. David şedea între cele două porţi. Caraula s-a dus pe acoperişul porţii spre zid; a ridicat ochii şi s-a uitat. Şi iată că un om alerga singur singurel.
25. Caraula a strigat şi a dat de ştire împăratului. Împăratul a zis: „Dacă este singur, aduce veşti.” Şi omul acela se apropia din ce în ce mai mult.
26. Caraula a văzut un alt om alergând; a strigat la portar: „Iată un om aleargă singur singurel.” Împăratul a zis: „Şi el aduce veşti.”
27. Caraula a zis: „Alergătura celui dintâi pare că e a lui Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc.” Şi împăratul a zis: „Este un om de bine şi aduce veşti bune.”
28. Ahimaaţ a strigat şi a zis împăratului: „Este bine de tot!” S-a închinat înaintea împăratului cu faţa până la pământ şi a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău care a dat în mâinile noastre pe cei ce ridicau mâna împotriva domnului nostru, împăratul.”
29. Împăratul a zis: „Tânărul Absalom este bine, sănătos?” Ahimaaţ a răspuns: „Am văzut o mare învălmăşeală, când a trimis Ioab pe slujitorul împăratului şi pe mine, slujitorul tău: dar nu ştiu ce era.”
30. Şi împăratul a zis: „Stai acolo la o parte.” Şi Ahimaaţ a stat deoparte.
31. Îndată a sosit Cuşi. Şi a zis: „Să afle domnul meu, împăratul, vestea cea bună! Astăzi Domnul ţi-a făcut dreptate, scăpându-te din mâna tuturor celor ce se ridicau împotriva ta.”
32. Împăratul a zis lui Cuşi: „Tânărul Absalom este bine, sănătos?” Cuşi a răspuns: „Ca tânărul acesta să fie vrăjmaşii domnului meu, împăratul, şi toţi cei ce se ridică împotriva ta ca să-ţi facă rău!”
33. Atunci împăratul, cutremurându-se, s-a suit în odaia de sus a porţii şi a plâns. Pe când mergea, zicea: „Fiul meu Absalom! Fiul meu, fiul meu Absalom! Cum n-am murit eu în locul tău! Absalom, fiul meu, fiul meu!”

Capitolul 19
1. Au venit şi au spus lui Ioab: „Iată că împăratul plânge şi se jeleşte din pricina lui Absalom.”
2. Şi în ziua aceea, biruinţa s-a prefăcut în jale pentru tot poporul, căci în ziua aceea, poporul auzea zicându-se: „Împăratul este mâhnit din pricina fiului său.”
3. În aceeaşi zi, poporul a intrat în cetate pe furiş, ca nişte oameni ruşinaţi că au fugit din luptă.
4. Împăratul îşi acoperise faţa şi striga în gura mare: „Fiul meu Absalom! Absalom, fiul meu, fiul meu!”
5. Ioab a intrat în odaia unde era împăratul şi a zis: „Tu acoperi azi de ruşine faţa tuturor slujitorilor tăi, care au scăpat azi viaţa ta, a fiilor tăi şi a fetelor tale, a nevestelor tale şi a ţiitoarelor tale.
6. Tu iubeşti pe cei ce te urăsc şi urăşti pe cei ce te iubesc, căci arăţi azi că pentru tine nu sunt nici căpetenii, nici slujitori; şi văd acum că, dacă ar trăi Absalom, şi noi toţi am fi murit în ziua aceasta, lucrul acesta ţi-ar fi plăcut.
7. Scoală-te, dar, ieşi şi vorbeşte după inima slujitorilor tăi! Căci jur pe Domnul, că, dacă nu ieşi să te arăţi, nu va rămâne un om cu tine în noaptea aceasta; şi aceasta va fi o nenorocire mai rea pentru tine decât toate nenorocirile care ţi s-au întâmplat din tinereţe până acum.”
8. Atunci împăratul s-a sculat şi a şezut la poartă. Au spus tot poporului: „Iată că împăratul stă la poartă.” Şi tot poporul a venit înaintea împăratului. Însă Israel fugise, fiecare în cortul lui.
9. Şi în toate seminţiile lui Israel, tot poporul se certa, zicând: „Împăratul ne-a izbăvit din mâna vrăjmaşilor noştri, el ne-a scăpat din mâna filistenilor; şi acum a trebuit să fugă din ţară dinaintea lui Absalom.
10. Şi Absalom, pe care-l unsesem să domnească peste noi, a murit în bătălie: de ce nu puneţi o vorbă pentru întoarcerea împăratului?”
11. La rândul său, împăratul David a trimis să spună preoţilor Ţadoc şi Abiatar: „Vorbiţi bătrânilor lui Iuda şi spuneţi-le: „Pentru ce aţi fi voi cei din urmă pentru întoarcerea împăratului în casa lui?” – căci ce se spunea în tot Israelul ajunsese până la împărat. –
12. Voi sunteţi fraţii mei, sunteţi os din oasele mele şi carne din carnea mea; pentru ce aţi fi voi cei din urmă pentru aducerea împăratului înapoi?
13. Şi lui Amasa spuneţi-i aşa: „Nu eşti tu oare os din oasele mele şi carne din carnea mea? Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea dacă nu vei fi înaintea mea pentru totdeauna căpetenia oştirii, în locul lui Ioab!”
14. David a înmuiat inima tuturor celor din Iuda, de parcă ar fi fost un singur om; şi au trimis să spună împăratului: „Întoarce-te, tu şi toţi slujitorii tăi.”
15. Împăratul s-a întors şi a ajuns până la Iordan. Şi Iuda s-a dus la Ghilgal, ca să iasă înaintea împăratului şi să-l facă să treacă Iordanul.
16. Şimei, fiul lui Ghera, beniamitul, care era din Bahurim, s-a grăbit să se coboare cu cei din Iuda înaintea împăratului David.
17. Avea cu el o mie de oameni din Beniamin şi pe Ţiba, mai marele casei lui Saul, şi pe cei cincisprezece fii şi pe cei douăzeci de robi ai lui Ţiba. Au trecut Iordanul în faţa împăratului.
18. Luntrea pusă la îndemâna împăratului tocmai pornise ca să-i treacă şi casa dincolo; şi în clipa când era să treacă împăratul Iordanul, Şimei, fiul lui Ghera, s-a închinat înaintea lui.
19. Şi a zis împăratului: „Să nu ţină seamă domnul meu de nelegiuirea mea, să uite că robul tău l-a ocărât în ziua când împăratul, domnul meu, ieşea din Ierusalim şi să nu ţină seama împăratul de lucrul acesta!
20. Căci robul tău mărturiseşte că a păcătuit. Şi iată, vin astăzi, cel dintâi din toată casa lui Iosif, înaintea împăratului, domnul meu.”
21. Atunci Abişai, fiul Ţuriei, a luat cuvântul şi a zis: „Nu trebuie oare să moară Şimei pentru că a blestemat pe unsul Domnului?”
22. Dar David a zis: „Ce am eu cu voi, fiii Ţuriei, şi pentru ce vă arătaţi astăzi potrivnicii mei? Astăzi să se omoare oare vreun om în Israel? Nu ştiu eu că împărăţesc azi peste Israel?”
23. Şi împăratul a zis lui Şimei: „Nu vei muri!” Împăratul i-a jurat că nu-l va omorî.
24. Mefiboşet, fiul lui Saul, s-a coborât şi el înaintea împăratului. Nu-şi îngrijise nici picioarele, nici barba, nici nu-şi spălase hainele, din ziua când plecase împăratul până în ziua când se întorcea în pace.
25. Când s-a dus înaintea împăratului la Ierusalim, împăratul i-a zis: „Pentru ce n-ai venit cu mine, Mefiboşet?”
26. Şi el a răspuns: „Împărate, domnul meu, slujitorul meu m-a înşelat, căci robul tău, care este olog, zisese: „Voi pune şaua pe măgar, voi încăleca pe el şi voi merge cu împăratul.”
27. Şi el a înnegrit pe robul tău la domnul meu, împăratul. Dar domnul meu, împăratul, este ca un înger al lui Dumnezeu. Fă ce vei crede.
28. Căci toţi cei din casa tatălui meu au fost nişte oameni vrednici de moarte înaintea împăratului, domnul meu; şi totuşi tu ai pus pe robul tău în rândul celor ce mănâncă la masă cu tine. Ce drept mai pot avea eu şi ce am să cer eu împăratului?”
29. Împăratul i-a zis: „Ce mai vorbeşti atâta? Am spus: „Tu şi Ţiba veţi împărţi pământurile.”
30. Şi Mefiboşet a zis împăratului: „Să ia chiar totul, căci împăratul, domnul meu, se întoarce în pace acasă.”
31. Barzilai, galaaditul, s-a coborât din Roghelim şi a trecut Iordanul împreună cu împăratul, ca să-l petreacă până dincolo de Iordan.
32. Barzilai era foarte bătrân, în vârstă de optzeci de ani. El îngrijise de împărat în timpul şederii lui la Mahanaim, căci era un om foarte bogat.
33. Împăratul a zis lui Barzilai: „Vino cu mine şi te voi hrăni la mine, în Ierusalim.”
34. Dar Barzilai a răspuns împăratului: „Câţi ani voi mai trăi, ca să mă sui cu împăratul la Ierusalim?
35. Eu sunt astăzi în vârstă de optzeci de ani. Pot eu să mai cunosc ce este bun şi ce este rău? Poate robul tău să mai aibă vreun gust pentru ce mănâncă şi bea? Pot eu să mai aud glasul cântăreţilor şi cântăreţelor? Şi pentru ce să mai fie robul tău o povară pentru domnul meu, împăratul?
36. Robul tău va merge puţin dincolo de Iordan cu împăratul. De altfel, pentru ce mi-ar face împăratul această binefacere?
37. Să se întoarcă robul tău, şi să mor în cetatea mea, lângă mormântul tatălui meu şi mamei mele! Dar iată că robul tău Chimham va trece cu împăratul, domnul meu; fă ce vei crede pentru el.”
38. Împăratul a zis: „Chimham să treacă împreună cu mine şi voi face pentru el ce vei vrea: tot ce vei dori de la mine, îţi voi da!”
39. După ce tot poporul a trecut Iordanul şi după ce l-a trecut şi împăratul, împăratul a sărutat pe Barzilai şi l-a binecuvântat. Şi Barzilai s-a întors acasă.
40. Împăratul s-a îndreptat spre Ghilgal, însoţit de Chimham. Tot poporul lui Iuda şi jumătate din poporul lui Israel petrecuse pe împărat dincolo de Iordan.
41. Dar toţi bărbaţii lui Israel au venit la împărat şi i-au zis: „Pentru ce te-au furat fraţii noştri, bărbaţii lui Iuda, şi au trecut pe împărat peste Iordan, împreună cu casa lui şi cu toţi oamenii lui David?”
42. Toţi bărbaţii lui Iuda au răspuns bărbaţilor lui Israel: „Fiindcă împăratul ne este rudă; şi ce aţi găsit aici, ca să vă mâniaţi? Am trăit noi pe cheltuiala împăratului? Ne-a făcut el daruri?”
43. Şi bărbaţii lui Israel au răspuns bărbaţilor lui Iuda: „Împăratul este de zece ori mai mult al nostru, şi chiar la David avem mai mult drept decât voi. Pentru ce ne-aţi nesocotit? N-am fost noi cei dintâi care am spus să se întoarcă împăratul nostru?” Şi bărbaţii lui Iuda au vorbit cu mai multă asprime decât bărbaţii lui Israel.

Capitolul 20
1. Acolo era un om de nimic, numit Şeba, fiul lui Bicri, beniamitul. El a sunat din trâmbiţă şi a zis: „Noi n-avem nicio parte cu David, nicio moştenire cu fiul lui Isai! Fiecare la cortul său, Israele!”
2. Şi toţi bărbaţii lui Israel s-au depărtat de David şi au urmat pe Şeba, fiul lui Bicri. Dar bărbaţii lui Iuda au rămas credincioşi împăratului lor şi l-au însoţit de la Iordan până la Ierusalim.
3. David a intrat iarăşi în casa lui, la Ierusalim. Împăratul a luat cele zece ţiitoare pe care le lăsase pentru paza casei şi le-a pus într-o casă sub pază; a îngrijit de ele, dar n-a intrat la ele. Şi au fost închise până în ziua morţii lor, trăind în văduvie.
4. Împăratul a zis lui Amasa: „Cheamă-mi peste trei zile pe bărbaţii lui Iuda, şi tu să fii de faţă aici.”
5. Amasa a plecat să cheme pe Iuda; dar a zăbovit peste vremea pe care i-o hotărâse împăratul.
6. David a zis atunci lui Abişai: „Şeba, fiul lui Bicri, ne va face acum mai mult rău decât Absalom. Ia tu însuţi pe slujitorii stăpânului tău şi urmăreşte-l, ca nu cumva să găsească cetăţi întărite şi să se ascundă dinaintea noastră.”
7. Şi Abişai a plecat, urmat de oamenii lui Ioab, de cheretiţi şi de peletiţi şi de toţi vitejii; au ieşit din Ierusalim, ca să urmărească pe Şeba, fiul lui Bicri.
8. Când au fost lângă piatra cea mare care este la Gabaon, Amasa a ajuns înaintea lor. Ioab era încins cu o sabie pe deasupra hainelor de război, cu care era îmbrăcat; ea era legată la coapsă şi stătea în teacă, şi când a înaintat Ioab, sabia a alunecat.
9. Ioab a zis lui Amasa: „Eşti sănătos, frate?” Şi cu mâna dreaptă a apucat pe Amasa de barbă să-l sărute.
10. Amasa n-a luat seamă la sabia care era în mâna lui Ioab; şi Ioab l-a lovit cu ea în pântece şi i-a vărsat măruntaiele pe pământ, fără să-i mai dea o a doua lovitură. Şi Amasa a murit. Ioab şi fratele său Abişai au urmărit pe Şeba, fiul lui Bicri.
11. Un bărbat dintre oamenii lui Ioab a rămas lângă Amasa şi zicea: „Cine vrea pe Ioab şi cine este pentru David? Să urmeze pe Ioab!”
12. Amasa se rostogolea în sânge în mijlocul drumului; şi omul acela, văzând că tot poporul se opreşte, a tras pe Amasa din drum pe un câmp şi a aruncat o haină pe el, când a văzut că toţi cei ce ajungeau lângă el se opreau.
13. După ce a fost luat din drum, fiecare a urmat pe Ioab, ca să urmărească pe Şeba, fiul lui Bicri.
14. Ioab a străbătut toate seminţiile lui Israel înspre Abel-Bet-Maaca, şi toţi bărbaţii de seamă s-au strâns şi l-au urmat.
15. Au venit şi au împresurat pe Şeba în Abel-Bet-Maaca şi au ridicat împotriva cetăţii un val care atingea întăritura. Tot poporul care era cu Ioab săpa zidul ca să-l facă să cadă.
16. Atunci o femeie înţeleaptă a început să strige din cetate: „Ascultaţi, ascultaţi! Spuneţi, vă rog, lui Ioab: „Apropie-te până aici, căci vreau să-ţi vorbesc!”
17. El s-a apropiat de ea, şi femeia a zis: „Tu eşti Ioab?” El a răspuns: „Eu sunt.” Şi ea i-a zis: „Ascultă vorbele roabei tale.” El a răspuns: „Ascult.”
18. Şi ea a zis: „Odinioară era obiceiul să se spună: „Să întrebăm în Abel!” Şi totul se isprăvea astfel.
19. Eu sunt una din cetăţile liniştite şi credincioase din Israel; şi tu cauţi să pierzi o cetate care este o mamă în Israel! Pentru ce ai nimici tu moştenirea Domnului?”
20. Ioab a răspuns: „Departe, departe de mine gândul să nimicesc sau să dărâm!
21. Nu este aşa! Dar un om din muntele lui Efraim, numit Şeba, fiul lui Bicri, a ridicat mâna împotriva împăratului David; daţi-l încoace numai pe el, şi mă voi depărta de cetate.” Femeia a zis lui Ioab: „Iată, capul lui îţi va fi aruncat peste zid.”
22. Şi femeia s-a dus şi a înduplecat pe tot poporul cu înţelepciunea ei; au tăiat capul lui Şeba, fiul lui Bicri, şi l-au aruncat lui Ioab. Ioab a sunat din trâmbiţă; s-au împrăştiat de lângă cetate şi fiecare s-a dus în cortul lui. Şi Ioab s-a întors la Ierusalim, la împărat.
23. Ioab era mai mare peste toată oştirea lui Israel; Benaia, fiul lui Iehoiada, era în fruntea cheretiţilor şi a peletiţilor;
24. Adoram era mai mare peste dări; Iosafat, fiul lui Ahilud, era scriitor (arhivar);
25. Şeia era logofăt; Ţadoc şi Abiatar erau preoţi;
26. şi Ira din Iair era slujbaş de stat al lui David.

Capitolul 21
1. Pe vremea lui David, a fost o foamete care a ţinut trei ani. David a întrebat pe Domnul, şi Domnul a zis: „Din pricina lui Saul şi a casei lui sângeroase, pentru că a ucis pe gabaoniţi, este foametea aceasta.”
2. Împăratul a chemat pe gabaoniţi să le vorbească. – Gabaoniţii nu erau dintre copiii lui Israel, ci erau o rămăşiţă a amoriţilor; copiii lui Israel se legaseră faţă de ei cu un jurământ, şi totuşi Saul voise să-i ucidă, în râvna lui pentru copiii lui Israel şi Iuda. –
3. David a zis gabaoniţilor: „Ce pot face eu pentru voi şi cu ce să fac ispăşire, ca să binecuvântaţi moştenirea Domnului?”
4. Gabaoniţii i-au răspuns: „Nu voim nici argint, nici aur de la Saul şi de la casa lui şi nici nu este treaba noastră să omorâm pe cineva din Israel.” Şi împăratul a zis: „Ce voiţi, dar, să vă fac?”
5. Ei au răspuns împăratului: „Fiindcă omul acela ne-a slăbit şi îşi pusese de gând să ne nimicească pentru ca să ne facă să pierim din tot ţinutul lui Israel,
6. să ni se dea şapte bărbaţi din fiii lui şi-i vom spânzura înaintea Domnului, la Ghibeea lui Saul, alesul Domnului.” Şi împăratul a zis: „Vi-i voi da.”
7. Împăratul a cruţat pe Mefiboşet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, pentru jurământul pe care-l făcuseră între ei, înaintea Domnului, David şi Ionatan, fiul lui Saul.
8. Dar împăratul a luat pe cei doi fii, pe care-i născuse lui Saul, Riţpa, fata lui Aiia, şi anume: Armoni şi Mefiboşet, şi pe cei cinci fii, pe care-i născuse Merab, fata lui Saul, lui Adriel din Mehola, fiul lui Barzilai;
9. i-a dat în mâinile gabaoniţilor, care i-au spânzurat pe munte, înaintea Domnului. Toţi cei şapte au pierit împreună; au fost omorâţi în cele dintâi zile ale seceratului, la începutul seceratului orzului.
10. Riţpa, fata lui Aiia, a luat un sac şi l-a întins sub ea peste stâncă, de la începutul seceratului până când a căzut peste ei ploaie din cer; şi a oprit păsările cerului să se apropie de ei în timpul zilei, şi fiarele câmpului în timpul nopţii.
11. Au înştiinţat pe David despre ce făcuse Riţpa, fata lui Aiia, ţiitoarea lui Saul.
12. Şi David s-a dus şi a luat oasele lui Saul şi oasele fiului său Ionatan de la locuitorii din Iabesul Galaadului, care le luaseră din piaţa Bet-Şan, unde îi spânzuraseră filistenii când au bătut pe Saul la Ghilboa.
13. A luat de acolo oasele lui Saul şi oasele fiului său Ionatan; şi s-au strâns şi oasele celor ce fuseseră spânzuraţi.
14. Au îngropat oasele lui Saul şi fiului său Ionatan în ţara lui Beniamin, la Ţela, în mormântul lui Chis, tatăl lui Saul. Şi au făcut tot ce poruncise împăratul. După aceea, Dumnezeu a fost potolit faţă de ţară.
15. Filistenii au pornit iarăşi cu război împotriva lui Israel. David s-a coborât cu slujitorii lui şi a luptat împotriva filistenilor. David era obosit.
16. Şi Işbi-Benob, unul din copiii lui Rafa, a voit să omoare pe David; avea o suliţă în greutate de trei sute de sicli de aramă şi era încins cu o sabie nouă.
17. Abişai, fiul Ţeruiei, a venit în ajutorul lui David, a lovit pe filistean şi l-a omorât. Atunci oamenii lui David i-au jurat, zicând: „Să nu mai ieşi cu noi la luptă, ca să nu stingi lumina lui Israel.”
18. După aceea, a mai fost o bătălie la Gob cu filistenii. Atunci Sibecai, huşatitul, a omorât pe Saf, care era unul din copiii lui Rafa.
19. A mai fost o bătălie la Gob cu filistenii. Şi Elhanan, fiul lui Iaare-Oreghim, din Betleem, a omorât pe Goliat din Gat, care avea o suliţă al cărei mâner era ca sulul de ţesut.
20. A mai fost o bătălie la Gat. Acolo era un om de statură înaltă, care avea şase degete la fiecare mână şi la fiecare picior, în totul douăzeci şi patru, şi care se trăgea tot din Rafa.
21. El a batjocorit pe Israel; şi Ionatan, fiul lui Şimea, fratele lui David, l-a omorât.
22. Aceşti patru oameni erau copiii lui Rafa născuţi la Gat. Au pierit ucişi de mâna lui David şi de mâna slujitorilor lui.

Capitolul 22
1. David a îndreptat către Domnul cuvintele acestei cântări, după ce Domnul l-a izbăvit din mâna tuturor vrăjmaşilor lui şi din mâna lui Saul.
2. El a zis: „Domnul este stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu.
3. Dumnezeu este stânca mea, la care găsesc un adăpost, scutul meu şi puterea care mă mântuieşte, turnul meu cel înalt şi scăparea mea. Mântuitorule! Tu mă scapi de silnicie.
4. Eu chem pe Domnul cel vrednic de laudă şi sunt izbăvit de vrăjmaşii mei.
5. Căci valurile morţii mă înconjuraseră, şuvoaiele nimicirii mă înspăimântaseră;
6. legăturile mormântului mă înconjuraseră, laţurile morţii mă prinseseră.
7. În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul, am chemat pe Dumnezeul meu; din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns la urechile Lui.
8. Atunci pământul s-a cutremurat şi s-a clătinat, temeliile cerului s-au mişcat şi s-au zguduit, pentru că El Se mâniase.
9. Fum se ridica din nările Lui, şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţâşneau din ea.
10. A plecat cerurile şi S-a coborât: un nor gros era sub picioarele Lui.
11. Călărea pe un heruvim şi zbura, venea pe aripile vântului;
12. era înconjurat cu întunericul ca şi cu un cort, era înconjurat cu grămezi de ape şi cu nori întunecoşi.
13. Din strălucirea care era înaintea Lui scânteiau cărbuni de foc.
14. Domnul a tunat din ceruri, Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul;
15. a aruncat săgeţi şi a risipit pe vrăjmaşii mei, a aruncat fulgerul şi i-a pus pe fugă.
16. Fundul mării s-a văzut, temeliile lumii au fost descoperite de mustrarea Domnului, de vuietul suflării nărilor Lui.
17. El Şi-a întins mâna de sus din înălţime, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari;
18. m-a izbăvit de potrivnicul meu cel puternic, de vrăjmaşii mei care erau mai tari decât mine.
19. Ei mă prinseseră în ziua strâmtorării mele, dar Domnul a fost sprijinitorul meu,
20. El m-a scos la loc larg. El m-a mântuit pentru că mă iubeşte.
21. Domnul mi-a răsplătit după nevinovăţia mea, mi-a făcut după curăţia mâinilor mele;
22. căci am păzit căile Domnului, nu m-am făcut vinovat faţă de Dumnezeul meu.
23. Toate poruncile Lui au fost înaintea mea, şi nu m-am depărtat de la legile Lui.
24. Am fost fără vină înaintea Lui, m-am păzit de fărădelegea mea.
25. De aceea Domnul mi-a răsplătit nevinovăţia mea, după curăţia mea înaintea Lui.
26. Cu cel bun Tu eşti bun, cu omul drept Te porţi după dreptate,
27. cu cel curat eşti curat, cu cel îndărătnic Te porţi după îndărătnicia lui.
28. Tu mântuieşti pe poporul care se smereşte, şi cu privirea Ta cobori pe cei mândri.
29. Da, Tu eşti lumina mea, Doamne! Domnul luminează întunericul meu.
30. Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste zid.
31. Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite, cuvântul Domnului este curăţat; El este un scut pentru toţi cei ce caută adăpost în El.
32. Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul? Şi cine este o stâncă, afară de Dumnezeul nostru?
33. Dumnezeu este cetăţuia mea cea tare şi El mă călăuzeşte pe calea cea dreaptă.
34. El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor şi El mă aşază pe locurile mele cele înalte.
35. Îmi deprinde mâinile la luptă, şi braţele mele întind arcul de aramă.
36. Tu îmi dai scutul mântuirii Tale, şi ajung mare prin bunătatea Ta.
37. Lărgeşti drumul sub paşii mei, şi picioarele mele nu se clatină.
38. Urmăresc pe vrăjmaşii mei şi-i nimicesc, nu mă întorc până nu-i nimicesc.
39. Îi nimicesc, îi zdrobesc, de nu se mai scoală; cad sub picioarele mele.
40. Tu mă încingi cu putere pentru luptă, răpui sub mine pe potrivnicii mei.
41. Faci pe vrăjmaşii mei să dea dosul înaintea mea, şi nimicesc pe cei ce mă urăsc.
42. Se uită în jurul lor, şi nu-i cine să-i scape. Strigă către Domnul, dar nu le răspunde!
43. Îi pisez ca pulberea pământului, îi zdrobesc, îi calc în picioare, ca noroiul de pe uliţe.
44. Mă scapi din neînţelegerile poporului meu; mă păstrezi drept căpetenie a neamurilor; un popor pe care nu-l cunoşteam îmi este supus.
45. Fiii străinului mă linguşesc; mă ascultă la cea dintâi poruncă.
46. Fiii străinului leşină de la inimă, tremură când ies afară din cetăţuie.
47. Trăiască Domnul şi binecuvântată să fie Stânca mea! Înălţat să fie Dumnezeu, Stânca mântuirii mele,
48. Dumnezeu, care este Răzbunătorul meu, care-mi supune popoarele
49. şi care mă face să scap de vrăjmaşii mei! Tu mă înalţi mai presus de potrivnicii mei, mă izbăveşti de omul asupritor.
50. De aceea Te voi lăuda printre neamuri, Doamne! Şi voi cânta spre slava Numelui Tău.
51. El dă mari izbăviri împăratului Său şi arată milă unsului Său: lui David şi seminţei lui, pentru totdeauna.”

Capitolul 23
1. Iată cele din urmă cuvinte ale lui David. Cuvântul lui David, fiul lui Isai, cuvântul omului care a fost înălţat sus de tot, cuvântul unsului Dumnezeului lui Iacov, cuvântul cântăreţului plăcut al lui Israel.
2. „Duhul Domnului vorbeşte prin mine, şi cuvântul Lui este pe limba mea.
3. Dumnezeul lui Israel a vorbit. Stânca lui Israel mi-a zis: „Cel ce împărăţeşte între oameni cu dreptate, cel ce împărăţeşte în frică de Dumnezeu
4. este ca lumina dimineţii când răsare soarele în dimineaţa fără nori; ca razele soarelui după ploaie, care fac să încolţească din pământ verdeaţa.”
5. Măcar că nu este aşa casa mea înaintea lui Dumnezeu, totuşi El a făcut cu mine un legământ veşnic, bine întărit în toate privinţele şi tare. Nu va face El oare să răsară din el tot ce este spre mântuirea şi bucuria mea?
6. Dar cei răi sunt toţi ca nişte spini pe care-i arunci şi nu-i iei cu mâna;
7. cine se atinge de ei se înarmează cu un fier sau cu mânerul unei suliţe şi-i arde în foc pe loc.”
8. Iată numele vitejilor care erau în slujba lui David: Ioşeb-Başebet, tahchemonitul, unul din fruntaşii căpeteniilor. El şi-a învârtit suliţa peste opt sute de oameni, pe care i-a omorât dintr-odată.
9. După el, Eleazar, fiul lui Dodo, fiul lui Ahohi. El era unul din cei trei războinici care au ţinut piept împreună cu David împotriva filistenilor strânşi pentru luptă, când bărbaţii lui Israel se dădeau înapoi pe înălţimi.
10. El s-a sculat şi a lovit pe filisteni până ce i-a obosit mâna şi a rămas lipită de sabie. Domnul a dat o mare izbăvire în ziua aceea. Poporul s-a întors după Eleazar, numai ca să ia prada.
11. După el, Şama, fiul lui Aghe, din Harar. Filistenii se strânseseră la Lehi. Acolo era o bucată de pământ semănată cu linte; şi poporul fugea dinaintea filistenilor.
12. Şama s-a aşezat în mijlocul ogorului, l-a apărat şi a bătut pe filisteni. Şi Domnul a dat o mare izbăvire.
13. Trei dintre cei treizeci de căpetenii s-au coborât pe vremea seceratului şi au venit la David, în peştera Adulam, când o ceată de filisteni tăbărâse în Valea Refaim.
14. David era atunci în cetăţuie, şi o strajă a filistenilor era la Betleem.
15. David a avut o dorinţă şi a zis: „Cine-mi va da să beau apă din fântâna de la poarta Betleemului?”
16. Atunci cei trei viteji au trecut prin tabăra filistenilor şi au scos apă din fântâna de la poarta Betleemului. Au adus-o şi au dat-o lui David; dar el n-a vrut s-o bea şi a vărsat-o înaintea Domnului.
17. El a zis: „Departe de mine, Doamne, gândul să fac lucrul acesta! Să beau sângele oamenilor acestora care s-au dus cu primejdia vieţii lor?” Şi n-a vrut s-o bea. Iată ce au făcut aceşti trei viteji.
18. Abişai, fratele lui Ioab, fiul Ţeruiei, era căpetenia celor trei. El şi-a învârtit suliţa peste trei sute de oameni şi i-a omorât şi a fost vestit între cei trei.
19. Era cel mai cu vază din cei trei şi a fost căpetenia lor; dar n-a fost la înălţimea celor trei dintâi.
20. Benaia, fiul lui Iehoiada, fiul unui om din Cabţeel, om viteaz şi vestit prin faptele lui mari. El a ucis pe cei doi fii ai lui Ariel din Moab. S-a coborât în mijlocul unei gropi pentru apă unde a ucis un leu, într-o zi când căzuse zăpadă.
21. A omorât pe un egiptean groaznic la înfăţişare, care avea o suliţă în mână; s-a coborât împotriva lui cu un toiag, a smuls suliţa din mâna egipteanului şi l-a omorât cu ea.
22. Iată ce a făcut Benaia, fiul lui Iehoiada; şi a fost vestit printre cei trei viteji.
23. Era cel mai cu vază din cei treizeci; dar n-a ajuns la înălţimea celor trei dintâi. David l-a primit între sfetnicii lui de aproape.
24. Asael, fratele lui Ioab, din numărul celor treizeci, Elhanan, fiul lui Dodo, din Betleem.
25. Şama din Harod. Elica din Harod.
26. Heleţ din Pelet. Ira, fiul lui Icheş, din Tecoa.
27. Abiezer din Anatot. Mebunai din Huşa.
28. Ţalmon din Ahoah. Maharai din Netofa.
29. Heleb, fiul lui Baana, din Netofa. Itai, fiul lui Ribai, din Ghibeea fiilor lui Beniamin.
30. Benaia din Piraton. Hidai din Nahale-Gaaş.
31. Abi-Albon din Araba. Azmavet din Barhum.
32. Eliahba din Şaalbon. Bene-Iaşen. Ionatan.
33. Şama din Harar. Ahiam, fiul lui Şarar din Arar.
34. Elifelet, fiul lui Ahasbai, fiul unui maacatit. Eliam, fiul lui Ahitofel, din Ghilo.
35. Heţrai din Carmel. Paarai din Arab.
36. Igheal, fiul lui Natan, din Ţoba. Bani din Gad.
37. Ţelec, amonitul. Naharai din Beerot, care ducea armele lui Ioab, fiul Ţeruiei.
38. Ira din Ieter. Gareb din Ieter.
39. Urie, hetitul. De toţi: treizeci şi şapte.

Capitolul 24
1. Domnul S-a aprins de mânie din nou împotriva lui Israel; şi a stârnit pe David împotriva lor, zicând: „Du-te şi fă numărătoarea lui Israel şi a lui Iuda.”
2. Şi împăratul a zis lui Ioab, căpetenia oştirii, care se afla lângă el: „Străbate toate seminţiile lui Israel, de la Dan până al Beer-Şeba; să se facă numărătoarea poporului şi să ştiu la cât se ridică numărul lor.”
3. Ioab a zis împăratului: „Domnul Dumnezeul tău să facă poporul de o sută de ori mai mare, şi împăratul, domnul meu, să vadă cu ochii lui lucrul acesta! Dar pentru ce vrea împăratul, domnul meu, să facă lucrul acesta?”
4. Împăratul a stăruit în porunca pe care o dădea lui Ioab şi căpeteniilor oştirii; şi Ioab şi căpeteniile oştirii au plecat de la împărat, ca să facă numărătoarea poporului Israel.
5. Au trecut Iordanul şi au tăbărât la Aroer, la dreapta cetăţii care este în mijlocul văii Gad, şi lângă Iaezer.
6. Au venit până în Galaad şi în ţara lui Tahtim-Hodşi. S-au dus până la Dan Iaan şi în împrejurimile Sidonului.
7. Au venit până la cetăţuia Tir şi în toate cetăţile heviţilor şi ale canaaniţilor. Au ieşit spre partea de miazăzi a lui Iuda, la Beer-Şeba.
8. Au străbătut astfel toată ţara şi au ajuns la Ierusalim, după nouă luni şi douăzeci de zile.
9. Ioab a dat împăratului numărul poporului: erau în Israel opt sute de mii de oameni de război care scoteau sabia, şi în Iuda cinci sute de mii de oameni.
10. David a simţit cum îi bătea inima, după ce făcuse numărătoarea poporului. Şi a zis Domnului: „Am săvârşit un mare păcat, făcând lucrul acesta! Acum, Doamne, binevoieşte şi iartă nelegiuirea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un nebun!”
11. A doua zi, când s-a sculat David, cuvântul Domnului a vorbit astfel prorocului Gad, văzătorul lui David:
12. „Du-te şi spune lui David: „Aşa vorbeşte Domnul: „Îţi pun înainte trei nenorociri; alege una din ele, şi te voi lovi cu ea.”
13. Gad s-a dus la David şi i-a făcut cunoscut lucrul acesta, zicând: „Vrei şapte ani de foamete în ţara ta sau să fugi trei luni dinaintea vrăjmaşilor tăi, care te vor urmări, sau să bântuie ciuma trei zile în ţară? Acum alege şi vezi ce trebuie să răspund Celui ce mă trimite.”
14. David a răspuns lui Gad: „Sunt într-o mare strâmtorare! Of! mai bine să cădem în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite; dar să nu cad în mâinile oamenilor!”
15. Domnul a trimis ciuma în Israel, de dimineaţă până la vremea hotărâtă. Şi, din Dan până la Beer-Şeba, au murit şaptezeci de mii de oameni din popor.
16. Pe când îngerul întindea mâna peste Ierusalim ca să-l nimicească, Domnul S-a căit de răul acela şi a zis îngerului care ucidea poporul: „Destul! Trage-ţi mâna acum!” Îngerul Domnului era lângă aria lui Aravna, iebusitul.
17. David, văzând pe îngerul care lovea pe popor, a zis Domnului: „Iată că am păcătuit! Eu sunt vinovat: dar oile acestea ce au făcut? Mâna Ta să se îndrepte, dar, împotriva mea şi împotriva casei tatălui meu!”
18. În ziua aceea, Gad a venit la David şi i-a zis: „Suie-te şi înalţă un altar Domnului în aria lui Aravna, iebusitul.”
19. David s-a suit, după cuvântul lui Gad, cum poruncise Domnul.
20. Aravna s-a uitat şi a văzut pe împărat şi pe slujitorii lui îndreptându-se spre el; şi Aravna a ieşit şi s-a închinat înaintea împăratului, cu faţa la pământ.
21. Aravna a zis: „Pentru ce vine domnul meu, împăratul, la slujitorul lui?” Şi David a răspuns: „Ca să cumpăr de la tine aria şi să zidesc în ea un altar Domnului, pentru ca să înceteze urgia aceasta de peste popor.”
22. Aravna a zis lui David: „Să ia domnul meu, împăratul, aria şi să aducă în ea jertfele care-i vor plăcea; vezi, boii vor fi pentru arderea de tot, şi carele cu uneltele lor vor ţine loc de lemne.”
23. Aravna a dat împăratului totul. Şi Aravna a zis împăratului: „Domnul Dumnezeul tău să te primească!”
24. Dar împăratul a zis lui Aravna: „Nu! Vreau s-o cumpăr de la tine pe preţ de argint şi nu voi aduce Domnului Dumnezeului meu arderi de tot, care să nu mă coste nimic.” Şi David a cumpărat aria şi boii cu cincizeci de sicli de argint.
25. David a zidit acolo un altar Domnului şi a adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Atunci Domnul a fost potolit faţă de ţară şi a încetat urgia deasupra lui Israel.

Copyright BORB 2012