Biserica Ortodoxă Română, Bristol UK
Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale Arhiepiscopia Marii Britanii și Irlandei de Nord Parohia Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, Bristol, UK
Taina spovedaniei
Vecernia
Utrenia
Sfânta Liturghie
News

Conferința „Duminica Sfintei Maria Egipteanca – Pocăința, biruința omului asupra păcatului”, la Parohia din Bristol
26 martie 2026, la Parohia „Sfinții Împărați cei întocmai cu Apostolii, Constantin și Elena” dinBristol, credincioșii comunității s-au reunit pentru a participa la conferința catehetică susținută dePreacuviosul Părinte Dionisie Stan. Întâlnirea s-a…

Hram și moment aniversar la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol
În Duminica a cincea după Paști, a Femeii Samarinence, 18 mai 2025, Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol a fost gazda unui moment de aleasă încărcătură duhovnicească, prilejuit…

Lumina credinței și mărturia tinerilor la încheierea Congresului NEPSIS UK 2026
În Duminica a șasea după Paști, a Vindecării orbului din naștere, Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, înconjurat de un sobor de preoți…

NEPSIS Bristol a alergat pentru a dărui
Cu bucurie, entuziasm și spirit de solidaritate creștină, tinerii din cadrul NEPSIS Bristol, alături de juniorii NEPSIS și membri ai comunității parohiale, au participat în weekendul 9–10 mai 2026 la Bristol Half…

Concert de colinde susținut de Paula Seling în Parohia ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ din Bristol.
Seara zilei de vineri, 21 noiembrie 2025, când Biserica prăznuiește Intrarea Maicii Domnului în Templu, a adus o bucurie deosebită credincioșilor Parohiei Ortodoxe ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ din Bristol. Cu binecuvântarea…

Taina Sfântului Maslu și conferință catehetică la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, vineri, 19 decembrie 2025, credincioșii Parohiei Sfinții Împărați cei întocmai cu Apostolii, Constantin și Elena” s-au adunat în rugăciune și comuniune duhovnicească pentru a participa la săvârșirea…

Pr. Paroh Ioan Moldovan
07743785472
preotioan@bisericaortodoxaromanabristol.org.uk
Susțineți Biserica Noastră
Prin donația dumneavoastră contribuiți la activitățile pastorale, filantropice și la dezvoltarea comunității noastre.
Despre Parohia noastră
Parohia Ortodoxă Română din Bristol a fost înființată în anul 2011 și își desfășoară activitatea la Biserica St Thomas the Martyr, situată pe Thomas Lane, Bristol BS1 6JG. Parohia are ca misiune promovarea și păstrarea credinței ortodoxe în Bristol și împrejurimi, în conformitate cu învățătura și canoanele Bisericii Ortodoxe Române.
Prin slujbele, activitățile religioase și misionare desfășurate, parohia oferă un loc de rugăciune, comuniune și sprijin spiritual pentru comunitatea românească și pentru toți cei care doresc să cunoască valorile și tradițiile credinței ortodoxe.












